Rușii îl ironizează pe Macron după ce a vrut să ii strângă mâna lui Lavrov la G20

Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la summitul G20 de la Rio de Janeiro este o manifestare a „politicii cu fundul în două luntri”, a declarat reprezentanta oficială a MAE, Maria Zaharova.

În timpul ședinței foto comune de la summitul G20, Lavrov și Macron și-au dat mâna. După cum susține agenția de presă americană Bloomberg, președintele francez l-a căutat pe șeful diplomației ruse pentru a-l saluta. În ce-l privește pe Lavrov, el a definit gestul de salut al președintelui Macron ca fiind corect pentru întâlniri publice.

„Mă întrebați de ce Macron are nevoie de așa ceva. Poate chiar asta este, cum spun mulți privind spre Palatul Elysee, efectul politicii cu fundul în două luntri”, a spus Zaharova.

Reprezentanta MAE a adăugat că a văzut ea însăși acest gest ”de băgat capul în apă precum gâștele”, iar a doua zi o persoană de origine franceză s-a apropiat de ea întrebând-o: „De ce și pentru ce face așa ceva președintele francez? În fiecare zi, el face declarații săgetătoare la adresa Rusiei, spune despre ea doar porcării, <…> susține decizii groaznice și, brusc, îi strânge mână șefului MAE rus”.

Summitul G20 s-a desfășurat în Brazilia, în perioada 18-19 noiembrie, iar Lavrov a condus delegația rusă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Rubio: Avem tensiuni cu Ucraina, Zelenski m-a sunat

    Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a vorbit...

    Articole relationate

    Categorii populare