Cum vrea Ucraina să-și subordoneze preoții români

Preoții etnici români din Ucraina mai au șapte luni să decidă ce fac: vor sluji în continuare ca subordonați ai Bisericii legată până în 2022, oficial, de Moscova sau vor trece la Biserica Ortodoxă autocefală a Ucrainei. Kievul refuză (încă) varianta de mijloc – apartenența acestor preoți și a enoriașilor lor la Biserica Ortodoxă Română, transmite Europa Liberă.

Preotul Mihail Stegărescu descrie atmosfera religioasă din Ucraina ca fiind inconfortabilă pentru preoții etnici români: „Deoarece Mitropolia de Odesa (cea care a fost legată de Patriarhia Moscovei) are o influență foarte mare aici, pe noi, ca Biserică Ortodoxă Română, ne socot catolici, ne degradează prin diferite vorbe, propagandă, că Biserica Română e așa și pe dincolo.”

„În zonă, suntem doi preoți subordonați canonic Patriarhiei Române, dar tot aici mai sunt comunități românești și vreo 20 de parohii românești subordonate Mitropoliei de Odesa, Patriarhiei Moscovei”, continuă preotul.

Mihail Stegărescu afirmă că cel puțin unii dintre preoții din aceste parohii situate în comunități de etnici români ar vrea să se mute la biserici ale Patriarhiei Române, dar că nu au încă unde.

„De aceea s-a făcut demersul înființării Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina”, explică preotul.

Până acum, preoții români nu au primit un răspuns pozitiv de la Kiev. Totuși, prelatul crede că piedicile ar veni mai degrabă din partea autorităților regionale decât direct, de la administrația centrală de la Kiev.

Aceeași întrebare – de ce nu se mută preoții de etnie română de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la cea a Ucrainei, autocefală? – am adresat-o și vicepreședintelui Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Eugen Patraș.

El reprezintă grupul de inițiativă a trei organizatii religioase din Ucraina (una din regiunea Cernăuți și două din regiunea Odesa) pentru înregistrarea asociației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”.

„Din mai multe motive”, spune Patraș. „În primul rând, suntem români și vrem biserică românească. Școli, de exemplu (cu predare în limba română, n.red.), erau 132 în 1991, moștenite de la URSS, și azi au rămas vreo 60, jumătate. Dacă se întâmplă să intre bisericile noastre în Biserica Autocefală, deci a lui Epifanie (n.r. Mitropolitul Epifanie, șeful noii Biserici Ortodoxe Ucrainiene Autocefale), vom fi distruși în 10-15 ani, vă dau garanție sută la sută”, argumentează avocatul Eugen Patraș.

Întrebat pe ce se bazează când avansează o asemenea ipoteză, reprezentantul românilor din zona Cernăuți răspunde: „Pentru că este o biserică ultranaționalistă, formată de politic, nu de Biserică!”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare