Ciolacu afirmă că în şedinţa de Guvern de joi va demara procedurile pentru a desecretiza cheltuielile care s-ar face la vila în care ar urma să locuiască Iohannis

Întrebat dacă a făcut blat cu Klaus Iohannis şi de ce îl protejează, candidatul PSD la Preşedinţia României, Marcel Ciolacu, care este şi prim-ministrul României, a declarat, marţi seară, că va cere în şedinţa de Guvern de mâine să afle dacă este legal să facă publice cheltuielile şi repartiţia unei vile despre care se crede că ar fi pregătită pentru Iohannis, la finalul mandatului său de preşedinte.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi seară, dacă a făcut blat cu Klaus Iohannis şi de ce îl protejează şi a răspuns: ”Doamne, ce drag mi-e de el”.

Ciolacu a precizat că actuala coaliţie de guvernare s-a rupt în momentul în care PSD a refuzat să voteze o lege pregătită pentru Klaus Iohannis pentru ca acesta să poată candida la alegerile parlamentare din partea PNL.

”De când lucrurile au derapat şi a început o luptă la baionetă între PNL şi PSD, mai ales din partea PNL este din momentul în care noi am hotărât că noi nu vom vota o lege pentru o persoană”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la Antena 3

El a spus că va cere desecretizarea documentelor pentru vila ce ar fi pregătită pentru Klaus Iohannis.

”Chiar sunt surprins, m-am uitat la emisiunea cu domnul Nicolae Ciucă şi sunt surprins, am văzut că domnul Ciucă a spus că nu are nicio problemă să desecretizeze ceea ce este legal. Presupun repartiţia unei case nu sunt lucruri secrete. Mâine dimineaţă la şedinţa de Guvern voi cere secretarului general, domnul Ciucă a spus că nu are nico problemă, secretarul general e din partea PNL, ministrul Justiţiei trebuie să ne spună ce e  ilegal dacă arătăm cheltuielile şi repartiţia acelei vile şi vom afla”, a spus Ciolacu.

Premierul a fost întrebat dacă acea vilă este pregătită pentru Klaus Iohannis, însă el a răspuns că nu are cunoştinţă.

”Nu ştiu, nu am cerut aceste documente”, a afirmat Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum face Franța bani din creșterea prețului gazelor. Așa se întâmplă și in România

    Din cauza creșterii prețurilor la gazele naturale, Franța ar...

    Călătoria secretă din weekend a lui Bibi

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a călătorit în secret în...

    Fitch și-a majorat previziunile privind prețurile pentru o serie de metale și cărbune

    Agenția internațională de rating Fitch Ratings a actualizat mai...

    Unul din patronii Dristor Kebap ar fi fost arestat in Turcia

    Patronul unuia dintre cele mai cunoscute lanțuri de shaormerii...

    Grecii susțin că nu au fost amenințați de americani

    ”Nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa...

    Articole relationate

    Categorii populare