Oficiali și procurori ucrainieni și-au procurat acte false de handicapați. PROCURORUL GENERAL A DEMISIONAT

Procurorul general al Ucrainei, Andri Kostin, demisionează din funcţie. Decizia a fost luată pe fondul unor scandaluri legate de abuzuri comise în domeniul înregistrării gradului de handicap pentru unii procurori din Ucraina, relatează Agenţia de presă RBC-Ucraina, cu referire la o postare a Procuraturii Generale pe Telegram.
De menționat faptul că astăzi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a prezidat o ședință a Consiliului Național de Securitate și Apărare consacrată situației create în urma acordării unor grade false de dizabilități unor oficiali guvernamentali ucraineni.
”În momentul de faţă, verificările sunt în plină desfășurare la toate nivelurile din structurile statului, procedurile penale sunt investigate în sistemul Parchetului din Ucraina”, a specificat Kostin. Potrivit acestuia, nu numai deciziile ilegale ale comisiilor de experți medicali și sociali (MSEC) și pensiile ar trebui anulate.

”Trebuie să existe şi responsabilitate politică personală. Sunt recunoscător Președintelui Ucrainei și Radei Supreme a Ucrainei pentru încrederea acordată, dar în această situație cred că este corect să anunț demisia şi retragerea mea din funcția de procuror general”, a declarat procurorul general al Ucrainei, Andri Kostin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Articole relationate

    Categorii populare