Ce joacă premierul japonez cu Hiroshima și Nagasaki

În cadrul unei dezbateri electorale cu liderii partidelor politice, premierul Shigeru Ishiba a declarat că niciodată nu va uita șocul și imaginile cu urmările bombardamentelor americane de la Hiroshima și Nagasaki. De obicei, când vorbesc despre bombardamentele nucleare, autoritățile japoneze evită să menționeze cine poartă responsabilitatea pentru acele atacuri.

Premierul japonez a povestit că era în clasa a șasea când a văzut pentru prima dată urmările bombardamentelor americane.

„Niciodată nu voi uita acel șoc…, pe care l-am simțit când am văzut imaginile cu urmările bombardamentelor atomice”, a spus Ishiba, citat de RIA Novosti.

Declarația premierului nipon Shigeru Ishiba că Hiroshima și Nagasaki au fost bombardate în 1945 de Statele Unite este o retorică populistă menită să ridice autoritatea Japoniei pe arena internațională, a comentat analistul orientalist Vladimir Nelidov pentru ziarul Vzgliad.

Potrivit acestuia, Ishiba cochetează cu forțele naționaliste. O astfel de declarație a premierului nu iese din cadrul „fluctuațiilor standard pentru politica japoneză ale cursului politic”.

„La nivelul conducerii politice a Japoniei există o largă paletă de păreri legate de Al Doilea Război Mondial. Dar în chestiuni cu însemnătate reală din punctul de vedere al strategiei de politică externă a Japoniei, de-facto există un consens”, a amintit orientalistul.

Faptul că mulți dintre liderii japonezi au preferat să nu amintească implicarea SUA în bombardamentele nucleare are legătură cu atitudinea japonenilor față de evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, „chiar și în manualele școlare multe fapte sunt descrise într-o notă pasivă”.

Statele Unite au aruncat bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki în august 1945. Peste 450 de mii de japonezi au devenit victime ale tragediei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare