Ciucă despre moțiunea de cenzură dorită de USR: Exercițiu neserios

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, într-un mesaj video, despre moţiunea de cenzură anunţată de preşedinta USR, Elena Lasconi, că este un exerciţiu neserios, el precizând că Elena Lasconi ar trebui să ştie că actuala configuraţie parlamentară nu ne permite un guvern de dreapta aşa cum şi-ar dori. Ciucă i-a invitat pe doamna Lasconi şi USR la sediul PNL, pentru a discuta despre viitorul ţării. ”Dacă vrem să avem democraţie şi nu dăm foc ţării, ci luptăm cu raţiune şi forţă împotriva abuzurilor, eu sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politicianiste şi neserioase, când ţara este în pericol să fie acaparată de PSD”, mai spune Ciucă.

”Astăzi suntem la guvernare cu PSD pentru că USR a decis în 2021, după 6 luni de guvernare cu PNL, să părăsească guvernarea şi să depună moţiune de cenzură, împreună cu AUR. Astăzi, vedem acelaşi exerciţiu neserios al aceluiaşi actor, USR, condus de doamna Lasconi. Anunţă o moţiune de cenzură din maşină, fără un text, fără discuţii cu noi. Spun asta pentru că şi dumneaei ar trebui să ştie, ca şi mine, că actuala configuraţie parlamentară nu ne permite un guvern de dreapta pe care mi-l doresc”, a spus Nicolae Ciucă în mesajul video.

”Eu şi PNL luptăm cu un pericol real, PSD, un pericol la adresa democraţiei. O invit public pe doamna Lasconi şi USR la sediul PNL să discutăm despre viitor. Dacă vrem să avem democraţie şi nu dăm foc ţării, ci luptăm cu raţiune şi forţă împotriva abuzurilor, eu sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politicianiste şi neserioase, când ţara este în pericol să fie acaparată de PSD”, a mai arătat Ciucă.

Preşedintele PNL afirmă că ”mai sunt două luni până când vom avea un nou guvern legitimat de votul românilor”.

”Până atunci, mediul economic din România îşi doreşte lideri responsabili, pensionarii au nevoie de pensii, familiile au nevoie de siguranţă, iar instituţiile trebuie să funcţioneze”, menţionează preşedintele PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare