Fostul comisar european din partea Franţei: Am fost retrogradați la nivelul României

Fostul comisar european din partea Franţei, Thierry Breton, care a demisionat luna aceasta din cauza relaţiei sale tensionate cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a comparat-o pe aceasta cu o „împărăteasă” ce a căpătat prea multă putere şi a devenit astfel un pericol pentru Uniunea Europeană, consemnează publicaţia Politico.eu.

„Acest lucru este stânjenitor pentru Europa, care nu a fost construită să aibă un împărat sau o împărăteasă. Europa trebuie să fie într-un echilibru, să servească interesul general european, nu pe cel al unei singure ţări”, iar „dacă acest echilibru se rupe, atunci proiectul european este în pericol”, a afirmat Breton într-un interviu publicat duminică de cotidianul Le Monde.

Thierry Breton, care a fost din 2019 comisar european pentru piaţa internă şi fusese propus de guvernul francez de asemenea pentru viitoarea Comisiei Europeană aflată în curs de constituire, a demisionat luna aceasta şi a renunţat de asemenea la candidatura pentru un nou mandat de comisar european, acuzând-o pe Von der Leyen că a intervenit pe lângă preşedintele francez Emmanuel Macron să propună un nou comisar.

Breton avea deja o relaţie tensionată cu şefa executivului comunitar, pe care a iritat-o înaintea alegerilor europarlamentare după ce a declarat că ea nu beneficia de un sprijin suficient nici măcar în formaţiunea ei, Partidul Popular European (PPE), pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.

În cele din urmă, Macron l-a propus pentru postul de comisar european din partea Franţei pe protejatul său, Stéphane Séjourné, despre care Breton afirmă că va coordona un singur directorat general al Comisiei, după ce el avusese în subordine trei directorate, respectiv piaţa internă, tehnologia şi telecomunicaţiile şi apărarea. „Franţa este acum retrogradată la acelaşi nivel cu Italia, Spania, Polonia, Finlanda şi România. Trebuie spus că greutatea sa este mult diluată faţă de Comisia precedentă”, a estimat fostul comisar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare