Mihai Tudose, despre întâlnirea cu sindicatele şi patronatele: Propunerile vor fi strânse şi analizate de departamentele PSD

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat luni despre întâlnirea cu sindicatele şi patronatele că propunerile vor fi strânse şi analizate de departamentele PSD, arătând că formaţiunea nu încearcă doar implementarea unei strategii pe termen scurt, ci de strategii pe termen mediu şi lung.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, a declarat după întâlnirea cu sindicatele şi patronatele că toate propunerile vor fi strânse şi vor fi analizate de către departamentele PSD.

”Noi nu încercăm doar implementarea unei strategii pe termen scurt, ci vorbim (..) şi de strategii pe termen mediu şi lung, de implementat şi de sprijinit, pe unele industrii, în colaborare şi specialiştii noştri în finanţe, să vedem cât permite şi bugetul pe anumite domenii. Ne vor trimite şi în scris, vedem ce şi cum se cuplează pe programul nostru. Până în ianuarie, când intrăm la guvernare, vor fi toate lucrurile aranjate”, a spus Tudose la sediul PSD.

Întrebat dacă programul de guvernare va fi renegociat după alegeri, în cazul unei coaliţii, Tudose a spus: ”În momentul în care vom şti rezultatul alegerilor, vom vedea care este programul de guvernare susţinut de cât mai multă lume, că poporul decide”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Chevron investește 7 miliarde de dolari in Venezuela

    Compania petrolieră americană Chevron a anunțat că intenționează să...

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Articole relationate

    Categorii populare