Fostul prefect de Caraș, divorț cu scosul danturii din gură

Ramona Maria Ciobanu a cerut Judecătoriei Caransebeș, iar acum Tribunalului Caraș-Severin, emiterea unui ordin de protecție, susținând că se teme pentru integritatea sa după ce a fost amenințată în repetate rânduri de soțul său, Nicolae Miu Ciobanu, fost prefect al județului, cu care se află în divorț, că-i va scoate dantura din gură, transmite Express de Banat.

Femeia în vârstă de 51 de ani a solicitat instanței evacuarea temporară a soțului ei din casa acestuia, în care au locuit împreună până acum 6 luni și în care au rămas doar ea, fiica și mama sa, fostul prefect preferând să locuiască o vreme în altă parte. În prealabil, s-a plâns Poliției Caransebeș, reclamându-și soțul pentru amenințare. A relatat că, bărbatul, de care e despărțită de jumătate de an, nemailocuind împreună, a venit acasă într-o zi de la finele lunii august pentru a hrăni câinele și pentru unele activități gospodărești, ocazie cu care și-au adresat reciproc reproșuri referitoare la viața conjugală. Pretinde că a fost agresată verbal și prinsă de față când fostul prefect i-ar fi spus că-i scoate dinții. Organele judiciare au investigat cazul, dar nu au identificat un risc iminent.

Ramona Maria Ciobanu consideră altceva, că starea e tensionată între ea și soțul ei și din acest motiv a cerut Judecătoriei Caransebeș emiterea ordinului de protecție. Audiat în sala de judecată, Nicolae Miu Ciobanu a vorbit despre o simplă ceartă, iar referitor la amenințarea sesizată de soția sa a explicat că i-a reproșat doar faptul că el a plătit lucrarea dentară. Susține că nu a agresat-o nici cu acea ocazie, nici anterior. Recunoaște că i-a spus că îi va scoate dantura din gură, dar asta doar pentru că el a achitat costul implanturilor dentare, care l-au costat aproximativ 20.000 de euro. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare