Ciolacu: E nevoie de o discuţie foarte serioasă în ceea ce priveşte situaţia din judeţul Galaţi, cel mai grav afectat, pentru ca inundaţii devastatoare să nu se mai întâmple

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că prioritatea autorităţilor, în contextul inundaţiilor care afectează mai multe zone, dar mai ales judeţele Galaţi şi Vaslui, este salvarea de vieţi omeneşti. El ridică subiectul „nevoii” legate de o „discuţie foarte serioasă” în ceea ce priveşte situaţia din judeţul Galaţi, cel mai grav afectat, pentru ca inundaţii devastatoare să nu se mai întâmple, în condiţiile în care este pentru a treia oară când zona este lovită de inundaţii.

„Am făcut o celulă de criză rapidă la Consiliul Judeţean (…) Prioritatea, cum este şi normal, este salvarea de vieţi omeneşti, în acest moment, avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid”, a declarat Marcel Ciolacu sâmbătă după amiază, în localitatea Slobozia Conachi din judeţul Galaţi. 

„În zonele unde s-au rupt legăturile şi nu se poate ajunge, Ministerul Apărării se implică direct, sub o coordonare a situaţiilor de urgenţă. În acest moment, am hotărât dislocare şi este în votul interministerial tot ce înseamnă alimente, pături, containere de dormit”, a adăugat Ciolacu.

Potrivit acestuia, două tabere pentru prim ajutor vor fi amplasate în  apropierea zonelor sinistrate. 

„Aşteptăm, în noaptea aceasta o să mai plouă, nu cum s-a întâmplat noaptea trecută. În momentul în care se retrag apele, se va interveni”, a adăugat premierul. 

Acesta a explicat că vor fi alocate sume din fondul de rezervă, una dintre priorităţi, după retragerea apelor, fiind refacerea infrastructurii pentru ca activitatea economică să nu fie afectată. 

Conform premierului, „nu are nimeni o estimare în acest moment” a pagubelor produse de calamităţi.

„Trebuie o discuţie foarte serioasă, şi am început-o deja cu ministrul Mediului, pentru că este a treia oară când se întâmplă în această zonă şi este solicitarea Prefecturii şi Consiliului Judeţean să vedem cum – pentru că dânşii ţin ca şi organizare administrativă de Iaşi – să vedem cum vom funcţiona  după o intervenţie, părerea mea, va fi o intervenţie de fond, ca acest lucru să nu se mai întâmple. Trebuie, cumva, să venim cu un act normativ, să dislocăm Galaţiul şi această zonă de Iaşi, chiar dacă conexiunea este foarte clară ca şi circulaţie a apelor, dar cred că s-a pierdut deja mult prea mult timp”, a mai afirmat primul ministru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare