Rareș Bogdan: Nu, nu cred că eşti bun să conduci, dacă ai avut note de 5

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat joi că Rareş Bogdan că nu crede că trebuie să promovăm nici incultura, nici faptul că eşti bun să conduci o ţară, un guvern, un partid, dacă ai fost suficient de prost la şcoală şi dacă ai avut note de 5, adăugând că iniţial PNL mergea pe profilarea candidatului Ciucă ca militar, om serios, şi s-a bucurat foarte mult când a aflat că a fost şi şef de promoţie.

Rareş Bogdan a declarat la TVR Info că strategia PNL era pe profilarea lui Nicolae Ciucă de militar şi om serios.

”Noi mergeam pe profilarea de militar, de om serios, familist. Pe mine m-a bucurat foarte mult când am aflat că a fost şi şef de promoţie şeful meu de partid, candidat la preşedinţie”, a spus Rareş Bogdan. ”Poate unii au încercat să ne explice că dacă ai rămas corigent, dacă ai rămas repetent, dacă ai avut note de 5, dacă ai făcut o facultate care s-a acreditat după câţiva ani şi nu ai făcut Academia Militară, Babeş Bolyai, Universitatea Bucureşti, Universitatea de vest din Timişoara (..) Eu nu cred că trebuie să promovăm nici incultura, nici faptul că eşti bun să conduci o ţară, un guvern, un partid, dacă ai fost suficient de prost la şcoală şi dacă ai avut note de 5. Nu, nu cred că eşti bun să conduci, dacă ai avut note de 5”, a mai arătat Rareş Bogdan.

Întrebat dacă educaţia va fi noua linie de campanie pentru prezidenţiale, Rareş Bogdan a spus: ”Noi nu am vrut să fie o temă de campanie, dar ne avantajează”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare