Ministrul Energiei: Cerem autorităţilor europene să nu mai plătim preţuri mai mari decât cele din vestul Europei pentru energia electrică

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că susţine o colaborare între România, Bulgaria şi Grecia în ceea ce priveşte realizarea unei front comun care să ceară autorităţilor europene ca ţările să nu mai plătească preţuri mai mari decât cele din vestul Europei pentru energia electrică.

”Susţin un asemenea demers,  am spus şi public, dacă tot suntem într-o piaţă europeană unică trebuie să vedem că se comportă aşa cum trebuie o piaţă unică. Adică, dacă în vestul Europei energia se produce mai ieftin şi noi putem apela la asemenea importuri, piaţa ar trebui să fie cuplată, deci şi românii să beneficieze de acces la energie mai ieftină”, a declarat ministrul Energiei, miercuri, răspunzând unor întrebări.

Acesta a precizat că de multe ori preţurile mai mari plătite de ţările din estul Europei, de la Polonia, Ungaria spre România, sunt cauzate de probleme de interconexiune, sau de lucrări de mentenanţă.

”Sunt reglaje care se fac, dar atâta timp cât piaţa nu funcţionează optim cred că e de datoria României să spună lucrul acesta la Bruxelles iar Uniunea Europeană să găsească soluţii”, a adăugat Sebastian Burduja.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Marele joc chino-american

    Rivalitatea actuală dintre SUA și China pentru comerțul global,...

    Rusia și SUA, acord petrolier de miliarde de dolari. Miza Lukoil privește și România

    Rusia și Statele Unite și-au extins negocierile privind Ucraina...

    Carol al III-lea nu își va cere scuze pentru comerțul cu sclavi

    În timpul turneului său în Caraibe, regele britanic Carol...

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare