spot_img
17.1 C
București
joi, septembrie 19, 2024
AcasăAnalizeNicolae Ciucă, atac la Ciolacu: Comisarul european este al României, nu al...

Nicolae Ciucă, atac la Ciolacu: Comisarul european este al României, nu al PSD

-

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă lansează un atac, marţi, la adresa premierului Marcel Ciolacu, pe tema desemnării comisarului european din partea României, liderul liberal afirmând că acest post este al României şi nu al PSD şi nu este atributul unui singur om, fie el şi prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în cadrul coaliţiei. În plus, preşedintele PNL mai arată că putem lua în calcul postul de comisar european pentru Agricultură, care va contribui şi la sprijinul atât de necesar de care au nevoie fermierii români, dar va cântări şi la susţinerea întregii regiuni. Ciucă face un apel către partenerii de coaliţie să lase deoparte interesul politic imediat şi să discute serios despre nevoile României, nu ale PSD. ”Campania electorală va trece, interesul poporului român rămâne!”, mai arată Ciucă.

- Reclama -

”Pentru mine, maturitatea politică înseamnă dialog deschis şi obiectiv pentru interesele României. Din păcate, PSD este adeptul unui joc care pare orientat mai mult către interesele proprii şi pune dialogul – un pas absolut necesar pentru consens şi decizie – pe ultimul plan. Nu este o bătălie a funcţiilor, este o discuţie principială într-un guvern care ar trebui să urmărească exclusiv interesul României. Din păcate, în acest moment, România este unul dintre statele care nu a făcut încă propunerea de comisar european. Aşa cum îi spune şi titulatura, comisarul european este al României – nu al PSD, care pare să înţeleagă tot mai puţin asta. Desemnarea unui comisar european nu este atributul unui singur om, fie el şi prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în interesul României, în cadrul coaliţiei. Nu este un post de partid, ci este o poziţie esenţială pentru ţară în următorii ani”, a scris preşedintele PNL, într-o postare pe Facebook. 

- Advertisement -

Nicolae Ciucă arată că ”până la ora la care scrie aceste rânduri, nu există un mandat din partea coaliţiei care să vizeze postul de comisar european care va reveni României.

”Nu mă refer doar la numele acestuia, ci şi la portofoliul pe care România îl vizează. Pentru o ţară în care integrarea europeană este o poveste de succes care continuă, cred că ar trebui să luăm în calcul şi postul de comisar european pentru Extindere. Avem o bogată experienţă conferită de un traseu deloc uşor al aderării, pe care o putem oferi ţărilor candidate, care negociază sau aspiră la statutul de membru UE”, precizează Ciucă. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img