Rareș Bogdan: Pesediștii pot eventual să discute despre cutiile de la sticlele de Whisky Single Malt

Rareș Bogdan a criticat preocuparea colegilor din PSD pentru cărți și zona universitară, considerând că majoritatea liderilor PSD nu au expertiză în acest domeniu, exceptându-l pe Vasile Dîncu.

„Văd o preocupare intensă a socialiștilor pentru cărți, pentru zona universitară. Nu știu dacă e cel mai potrivit domeniu în care domniile lor să aibă expertiză. Cred că, din toată conducerea PSD, doar domnul Dîncu ar putea să poarte un dialog legat de lecturi, cărți și scriitură. Restul sunt departe de acest domeniu. Pot eventual să discute despre cutiile de la sticlele de Whisky Single Malt care se află în biblioteci sau despre alte astfel de chestiuni.

Discuția despre cărți, în cadrul frumosului palat din Kiseleff, nu știu dacă este cea mai potrivită. Îl aveau pe Vladimir Pasti, îl au pe domnul Vasile Dîncu, mai au câțiva intelectuali, nu foarte mulți, în zona PSD. Așa a fost lumea construită în ultimii 35 de ani. Intelectualitatea publică din România a activat, în general, în zona dreptei, diferit față de zona franceză a anilor ’60-’70.”, a spus Rareș Bogdan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Cafteală în fiorduri cu rușii între frații Mungiu

    ”SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub...

    Vučić: Mâine mă voi întâlni cu cel mai important om din lume

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a vorbit de la Beijing...

    Articole relationate

    Categorii populare