Ionel Bogdan: Am demarat o nouă investiție importantă pentru sănătatea maramureșenilor prin care dotăm Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale

Am demarat o nouă investiție importantă pentru sănătatea maramureșenilor prin care dotăm Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții #nosocomiale. Valoarea investiției este de 693.000 de euro, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Termenul de finalizare al proiectului este noiembrie 2024, a anunțat președintele in exercițiu al CJ Maramureș, Ionel Bogdan, care este si președintele PNL.

CE MAI SUSȚINE IONEL BOGDAN:

#Sănătatea maramureșenilor a fost, este și rămâne o prioritate pentru mine. Avem un portofoliu de proiecte de aproape 120 de milioane de euro, doar la acest capitol, cu care mă mândresc și pe care am reușit să îl realizez de la zero în acest mandat, împreună cu echipa mea din Consiliul Judeţean. O parte dintre acestea au fost finalizate deja, altele se află în diverse etape de implementare. În urma mea, la președinția administrației județene, rămân spitale reabilitate și moderne, specializări și servicii medicale noi, dar și condiții mai sigure de spitalizare pentru maramureșeni.

Sistemul sanitar din #România întâmpină multe probleme, iar infecțiile nosocomiale sunt printre cele mai grave, afectând un număr considerabil de pacienți internați. Cauzele sunt multiple, de la condițiile igienico-sanitare precare până la dotările insuficiente. M-am străduit să aduc spitalele maramureșene din subordinea Consiliului Județean la un nivel superior prin #investițiile realizate pentru reabilitarea lor, pentru asigurarea unor condiții decente și dotarea cu aparatură medicală modernă. Toate acestea din dorința de a proteja sănătatea maramureșenilor.

La Spitalul de Boli Infecțioase avem astăzi în lucru șantierul prin care construim un nou corp de clădire, #extindem ambulatoriul integrat și vom asigura noi specializări medicale necesare. În paralel, aducem aceste echipamente moderne, printre care se numără analizorul automat de microbiologie MALDI-TOF, autoclave, hote bacteriologice și multe altele, menite să reducă riscul infecțiilor nosocomiale. Prin acest demers, facem un pas înainte pentru a ne asigura că spitalele din Maramureș devin mai sigure și mai eficiente. Mulțumesc din suflet echipei care se ocupă de acest proiect. Le doresc colegilor mei succes în implementarea proiectului și sunt convins că împreună vom continua să generăm noi investiții necesare pentru Maramureș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare