Ionel Bogdan (PNL Maramureș): Avem 9 primării în plus

Preşedintele organizaţiei PNL Baia Mare, Călin Bota, şi cel al filialei Sighetu Marmaţiei, Daniela Oniţa-Ivaşcu, şi-au dat demisia din funcţii.

O şedinţă a Biroului Politic Judeţean al PNL Maramureş a avut loc luni seară.

„În plan organizatoric, (…) s-au înregistrat două demisii de onoare: Călin Bota, preşedintele PNL Baia Mare, şi Daniela Oniţa-Ivaşcu, preşedintele PNL Sighetu Marmaţiei. Sunt recunoscător pentru contribuţia lor şi sunt convins că vor continua să sprijine echipa liberală. Doru-Alexandru Lazăr a fost desemnat preşedinte interimar la Baia Mare, iar pentru Sighetu Marmaţiei urmează să luăm în curând o decizie. Gabriel Bogdan Şteţco a fost ales vicepreşedinte pentru comunicare şi purtător de cuvânt al organizaţiei PNL Maramureş”, a precizat preşedintele organizaţiei judeţene, Ionel Bogdan, în urma şedinţei.

Călin Bota este deputat, iar Daniela Oniţa-Ivaşcu este viceprimar în exerciţiu al Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei.

De asemenea, preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan, a amintit că se poartă negocieri pentru a constitui majorităţi la nivel de consilii locale şi Consiliu Judeţean cu majoritatea formaţiunilor politice.

„Pentru a construi majorităţi solide şi implicate în dezvoltarea comunităţilor maramureşene, am stabilit echipa de negociere care va purta discuţii cu toate formaţiunile politice reprezentate în Consiliul Judeţean şi consiliile locale. Sunt onorat să formez această echipă alături de prim-vicepreşedinţii partidului şi patru primari liberali, toţi dedicaţi negocierii în beneficiul maramureşenilor şi al judeţului nostru”, a arătat Ionel Bogdan.

Acesta a subliniat că, în urma scrutinului electoral din luna iunie, PNL a obţinut 9 primării în plus.

„Am înregistrat şi pierderi în aceste alegeri, dar am şi câştigat. Avem 9 primării în plus, în total 32 de primari liberali care vor dezvolta pe mai departe comunităţi importante din Maramureş”, a mai spus Ionel Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Procurorul general al Ucrainei a demisionat in urma unei anchete anticorupție

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, a demisionat, potrivit...

    Mitingul anti AfD de la Berlin, un eșec

    Câteva mii de persoane s-au adunat luni seară la...

    PLEACĂ MILIARDARII DIN UK DIN CAUZA TAXELOR MARI: Al treilea cel mai mare contribuabil al Marii Britanii se mută in Grecia

    Miliardarul Chris Rokos, fondatorul fondului speculativ Rokos Capital Management,...

    Negociatorii americani i-au anunțat pe francezi că după alegerile din Rusia Moscova e dispusă la negocieri

    Negociatorii americani au declarat părții franceze, la discuțiile de...

    Regiunea care atrage companiile de tehnologie

    Regiunea Patagonia din Argentina atrage un interes tot mai...

    Avocata Silvia Uscov despre plecarea din AUR

    de Silvia Uscov, avocat Profit de emisiunea dnei Anca Alexandrescu...

    De ce a câștigat AfD in Saxonia-Anhalt. Tema principală a AfD a contat puțin

    Campaniile agresive împotriva refugiaților și migranților reprezintă nucleul identității...

    Articole relationate

    Categorii populare