de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
La cîteva zile după ce remarcam o schimbare neobișnuită de discurs la președintele Klaus Iohannis, virînd vizibil către un discurs de prim-ministru, iată că acesta recidivează, din nou într-un mod complet neuzual pentru el. Mai precis, nu doar că Iohannis retrimite Parlamentului o lege extrem de nepopulară, dar în premieră, poate, el postează și o declarație personală în care explică pe larg de ce a luat această decizie. Vorbim de acel Iohannis care, cum știm, nu se deranjează să posteze două rînduri nici cînd pleacă în vizită oficială la Casa Albă, darmite un întreg comunicat doar la blocarea unei legi.
Administrația Prezidențială a postat azi pe siteul oficial conținutul integral al cererii președintelui de reexaminare a legii privind aprobarea OUG nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Dar, deloc obișnuit, pe site se regăsește separat și o ”Declarație de presă a Președintelui României, Klaus Iohannis, privind susținerea unei legislații corecte și echitabile pentru prosumatori”.
O declarație în care președintele protestează energic și energetic față de introducerea în legislație de către parlamentarii PSD – și în aplauzele ministrului liberal al Energiei, Sebastian Burduja – a unui amendament care introduce obligația tuturor românilor care și-au instalat panouri solare de a-și procura și acumulatori – extrem de costisitori, din păcate – pentru că rețeaua energetică națională nu mai face față producției de curent din gospodării.
”În urma adoptării de către Parlament, am primit la promulgare proiectul de lege nr. 255/2024 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei. Printr-un amendament care privește obligația prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea și stocarea de energie, obiectivul României de a deveni o țară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate” a declarat azi Iohannis.
”Până în 2030, România și-a propus să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile. Ultimele modificări legislative făcute în Parlament înfrânează acest proces, care până acum a adus rezultate bune(…)
Noile prevederi ale legii, deși necesare pe fond, sunt inoportune și inaplicabile în forma în care sunt reglementate. Pe fond, utilizarea instalațiilor de stocare la prosumatori, chiar la locul de producere a surplusului de energie, este benefică, ducând inclusiv la reducerea prețului energiei. Însă transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului, prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacități de stocare, va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor de a fi interesați să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice.
Prin stabilirea unui termen obligatoriu pentru prosumatori – 31 decembrie 2027, până la care să achiziționeze instalații de stocare a energiei electrice și, în lipsa instituirii corelative a unei forme de sprijin din partea statului, se produce și o discriminare față de prosumatorii existenți.
Încurajez Parlamentul să identifice acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice” mai afirmă președintele.
Tragem linie și adunăm: președintele Klaus Iohannis Cel Mult Prea Absent din orice peisaj, devine brusc sensibil la problematica energetică, dar, mai ales, la buzunarele românilor, sever amenințate de decizii neinspirate ale guvernului. Și nu doar că devine sensibil, dar se și aruncă în luptă, criticînd guvernul, compătimind cetățenii și somînd parlamentul să facă dreptate.
De unde a apărut și ce urmărește acest nou Klaus Iohannis?
- Advertisement -