Leyen se îngroapă in scandalul Pfizer

Tribunalul Uniunii Europene a apreciat miercuri că Comisia Europeană a procedat greşit când a restrâns accesul public la unele detalii şi clauze ale contractelor de achiziţie pentru vaccinurile anti-COVID, transmite AFP.

Instanţa din Luxemburg a evidenţiat mai multe nereguli, inclusiv refuzul parţial de a face publice declaraţiile privind conflictele de interese ale membrilor executivului european care au negociat achiziţiile de la companiile farmaceutice.

„Comisia nu a acordat publicului un acces suficient de larg la contractele de achiziţie a vaccinurilor împotriva COVID-19”, a comunicat Tribunalul, care fusese sesizat de mai mulţi europarlamentari şi de persoane fizice.

Reclamanţii au solicitat Comisiei în 2021 acces la toate documentele care ar fi permis înţelegerea termenilor şi condiţiilor de achiziţie şi „asigurarea protecţiei interesului public”, reaminteşte documentul instanţei.

Solicitările aveau la bază o reglementare europeană din 2001 privind accesul public la documentele principalelor instituţii ale UE – Parlamentul, Consiliul şi Comisia. Aceasta din urmă a acceptat doar un „acces parţial” la informaţiile respective, publicând pe internet versiuni cenzurate.

Judecătorii europeni au emis miercuri două hotărâri în care dau în parte dreptate reclamanţilor, anulând deciziile Comisiei care „conţin nereguli”.

Achiziţiile respective datează din 2020 şi 2021. În timpul pandemiei de COVID, Comisia Europeană a negociat cu companiile farmaceutice în numele celor 27 de state membre ale Uniunii.

Tribunalul reaminteşte că, la scurt timp după ce pandemia s-a extins în Europa în primăvara lui 2020, „au fost deblocate circa 2,7 miliarde de euro pentru efectuarea unei comenzi ferme pentru mai mult de un miliard de doze de vaccin”. Cele mai multe doze au fost cumpărate sau rezervate de la asocierea americano-germană Pfizer/BioNTech, însă autoritatea europeană de reglementare a omologat şi vaccinurile produse de Moderna, AstraZeneca, Janssen, Novavax şi Valneva.

În paralel cu recursurile în justiţia europeană privind lipsa de transparenţă, parchetul european a deschis la rândul său o anchetă în octombrie 2022, tot pentru respectivele achiziţii controversate.

Înainte de aceasta, în 2021, ziarul New York Times dezvăluise un schimb de mesaje scrise între preşedinta CE, Ursula von der Leyen, şi directorul general al Pfizer, Albert Bourla. Serviciile Comisiei au refuzat cererea unui jurnalist de a afla conţinutul mesajelor, iar ombudsmanul european a criticat această atitudine în vara lui 2022.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare