Șeful CJ Dâmbovița: Avem sprijinul Comisiei Europene pentru a realiza, cu finanțare europeană, Domeniul Schiabil Cocora de la Peștera-Padina

Avem sprijinul Comisiei Europene pentru a realiza, cu finanțare europeană, Domeniul Schiabil „Cocora”.Ieri și astăzi, o delegație a Comisiei Europene, condusă de Nicola Aimi, Expert Senior din Direcția Generală Politică Regională și Urbană, a vizitat zona Peștera-Padina, alături de echipa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, sub conducerea directorului general Liviu Mușat.Le-am prezentat oficialilor europeni, în detaliu, proiectul Consiliului Județean Dâmbovița – Domeniul Schiabil „Cocora”, parte a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina, afirmă pe Facebook președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD).

Reprezentanții Comisiei Europene au avut ocazia să observe la fața locului potențialul turistic deosebit al zonei. Oaspeții noștri au apreciat că beneficiile economice și sociale ale proiectului vor fi semnificative pentru județul Dâmbovița și se încadrează perfect în prioritățile Uniunii Europene privind dezvoltarea regională și diversificarea ofertei turistice, mai spune Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare