Contabilii acuză: Discuţiile de la Ministerul Finanţelor au fost total diferite faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern

Discuţiile de la Ministerul Finanţelor au fost total diferite faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern, în condiţiile în care, în prima oră, nici măcar nu ni s-a permis să vorbim, a declarat, pentru AGERPRES, Valentina Saygo, economist, contabil şi antreprenor.

„Eu am ieşit mai devreme decât colegii mei, ei au rămas în continuare. Am promis că ţine protestul până la 13:30 – şi am ieşit şi am dat drumul oamenilor. E caniculă, nu-mi permiteam să-i ţin în soare atâta vreme. Îi aştept şi pe ceilalţi colegi. Oricum, nu eram ascultaţi, n-am fost lăsaţi să vorbim cât am fost eu în sală, într-o oră şi ceva, nu depăşisem subiectul 1. Domnul ministru a fost radical şi atunci am ieşit. N-avea rost. Decât să pierd timpul acolo am preferat să închidem protestul, să le dăm drumul oamenilor pentru că a fost foarte cald. M-am simţit responsabilă pentru sănătatea şi viaţa lor”, a menţionat Valentina Saygo.

Potrivit acesteia, ministrul Finanţelor „a spus acelaşi lucru, că e-TVA va descoperit caruselul, evaziunea fiscală, acelaşi lucru, de mai multe ori”.

„Ne-am întâlnit cu ministrul Boloş, preşedintele ANAF şi diverse alte persoane, foarte multe persoane din minister şi din ANAF, care nu ştim cine sunt, nu s-au prezentat. (…) Domnul ministru nu a adus argumente, domnul ministru a spus acelaşi lucru, că e-TVA va descoperit caruselul, evaziunea fiscală, acelaşi lucru, de mai multe ori”, a adăugat Valentina Saygo.

Întrebată ce măsuri vor lua în continuare, reprezentanta protestatarilor a menţionat că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

„Nu ştim, ne odihnim. Aşteptăm discuţiile şi vom gândi pe răcoare. Este un protest spontan, nu suntem protestatari de profesie. Noi am vrut să ne facem auziţi, să ne spunem durerile şi să purtăm un dialog. Nu am purtat un dialog la Ministerul Finanţelor. A fost total diferit faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern. La Guvern am fost ascultaţi, la Guvern am fost înţeleşi. Revenim peste 2 zile cu nişte soluţii punctuale, tehnice, foarte tehnice, pe când la Ministerul Finanţelor nici măcar nu ni s-a permis să vorbim în prima oră de discuţie. Dar, totuşi, dacă ai mei colegi dacă au rămas, au avansat nişte discuţii. Aşteptăm să iasă şi restul colegilor şi să vedem care este concluzia. Vom gândi la rece, nu la cald”, a adăugat Valentina Saygo.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tulsi Gabbard demisionează din fruntea Serviciului Național de Informații al SUA

    Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații al SUA,...

    Trimisul lui Trump: Avem nevoie de petrolul din Groenlanda

    Jeff Landry, trimisul special al președintelui american Donald Trump...

    Rubio: Ne-am suspendat participarea la negocierile ruso-ucrainiene

    Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat astăzi...

    Percheziții la Palatul Elysée, președinția Franței

    Judecătorii de instrucție din cadrul departamentului pentru criminalitate financiară...

    Pentagonul își „întrerupe” participarea la Comitetul mixt permanent SUA-Canada pentru apărare

    Decizia Statelor Unite de a suspenda discuțiile semestriale planificate...

    Articole relationate

    Categorii populare