Răzbunare cu iz politic în comuna ieșeană Movileni. Primarul Dan Hodoroabă a evacuat dintr-un spațiu al primăriei agenția poștală din localitate, după ce unicul angajat al companiei i-a fost adversar în campania electorală de la alegerile locale. Ioana Adumitroaie, agent poștal în comuna Movileni, a candidat pe lista PSD pentru Consiliul Local Iași. Primarul Dan Hodoroabă a candidat din partea PNL pentru un nou mandat la Movileni, alegeri pe care acesta le-a și câștigat în cele din urmă. Ulterior, la câteva zile după alegerile locale, agentul poștal a fost notificat de Primăria Movileni că trebuie să evacueze spațiul din clădirea fostului dispensar, scrie 7Iasi.
„A trimis Poliția să mă scoată afară, el nici nu a avut curajul să mă confrunte și să explice de ce m-a alungat. A motivat că imobilul nu mai prezintă siguranță, însă nu i-a evacuat și pe ceilalți care ocupă spații în clădire”, a spus Ioana Adumitroaiei, agentul poștal din Movileni. Deși în aceeași clădire funcționează și cabinete medicale, chiriașii acestora nu au primit nicio notificare de evacuare. Liberalul Dan Hodoroabă, primarul comunei Movileni susține că că agentul poștal a ocupat spațiul fără a avea documente. „A ocupat acel spațiu abuziv, fără acordul primăriei”, a spus primarul din Movileni.