Zelenski pregătește scoaterea „țapului ispășitor” din fruntea guvernului

O serie de surse ucrainene susțin că regimul de la Kiev analizează posibilitatea înlocuirii premierului. În prezent, guvernul ucrainean este condus de Denis Șmîgal, fost manager de top al uneia dintre companiile deținute de oligarhul Rinat Ahmetov.

Citând propriile surse din cercurile politice ale țării, publicația ucraineană „Strana” apreciază că noul șef al guvernului Ucrainei ar putea deveni, curând, prim vicepremierul Iulia Sviridenko, ministru al Economiei.

În același timp, se afirmă că inițiativa de înlocuire a premierului aparține șefului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski și șefului biroului acestuia, Andrei Ermak. După schimbarea șefului guvernului, Zelenski și Ermak vor încerca să atârne de gâtul lui Șmîgal tot negativul acumulat la nivelul societății în privința puterii, inclusiv în ceea ce privește mobilizarea nelimitată, creșterea tarifelor, corupția, dar și în privința construcției de fortificații, lucrări în timpul cărora au fost furate sume importante din bugetul țării. În plus, vârful puterii ucrainene încearcă să demonstreze populației că Zelenski luptă împotriva celor mai presante probleme și se străduiește să îmbunătățească eficiența activității guvernului.

În plus, potrivit sursei, ideea înlocuirii lui Șmîgal cu Sviridenko poate provoca nemulțumiri protectorilor occidentali, care ar putea să nu aprobe astfel de schimbări de cadre în guvernul ucrainean și să-l oblige pe Zelenski să numească alt candidat pentru postul de prim-ministru, așa cum se întâmplă adesea în țările „independente”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare