Expert britanic: Ucraina intenționează să folosească bazele aeriene din România drept puncte de sprijin pentru avioanele F-16

Ucraina intenționează să folosească bazele aeriene din România drept puncte de sprijin pentru avioanele F-16, a declarat expertul britanic Alexander Mercouris pe canalul Duran, de pe YouTube, relatează RIA Novosti.

„Este evident că adevăratul scop al Ucrainei este să exploateze avioanele F-16 de la bazele din România. Este exact ce și-au propus ei de la bun început. Cred că nu vor ca românii să fie stresați, de aceea au spus tuturor povestea asta cu dislocarea avioanelor din România în Ucraina, echiparea lor cu armament și numai după aceea introducerea în luptă”, este de părere analistul.

Potrivit previziunilor lui Mercouris, în cazul în care autoritățile de la Kiev decid să ”ascundă” astfel avioanele într-o țară vecină, aparatele F-16 ale armatei Ucrainei și bazele aeriene unde vor staționa vor fi distruse.

Anterior, șeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, Andrei Kartapolov, a declarat că dacă F-16 vor lua parte la misiuni de luptă, atunci atât ele, cât și aerodromurile unde vor staționa vor deveni țintă legitimă pentru forțele armate ruse.

Potrivit ministrului de Externe, Serghei Lavrov, Rusia va vedea livrarea de avioane F-16 ca un semnal transmis intenționat de NATO în domeniul nuclear (avioanele F-16 sunt, între altele, purtătoare de arme nucleare – n.r.) Apariția lor în Ucraina nu va schimba însă cu nimic situația de pe linia contactului de luptă, aceste avioane vor fi distruge, la fel ca și alte tipuri de armament, a subliniat Lavrov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania inchide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Șefa politicii externe a UE spune că nu găsește rachete Patriot pentru Ucraina

    Miniștrii apărării din UE nu au făcut „niciun progres”...

    Articole relationate

    Categorii populare