Rareş Bogdan: În 10 zile vom avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până în 10 iulie pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Candidatul este Nicolae Ciucă

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunţat joi că în 10 zile liberalii vor avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, el precizân despre candidatul formaţiunii că este Nicolae Ciucă, preşedintele partidului. El a mai spus că nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu.

”Partidul Naţional Liberal se întâlneşte mâine la Poiana Braşov, la ora 11,00, cu toţi preşedinţii de organizaţii pentru a face o analiză asupra alegerilor, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, pentru că am pierdut câteva preşedinţii de Consilii Judeţene, cum este Suceava, Maramureş, Timiş sau Prahova sau Caraş Severin, în schimb am luat primari foarte mulţi”, a spus Rareş Bogdan.

El a precizat că la Suceava PNL a luat 50 de primari, la Prahova, 55 de primari, la Maramureş, 44 de primari, la Timiş, 58 de primari.

”Deci, practic nu poţi să vorbeşti de pierderea judeţelor în integralitate, pentru că avem foarte multe primării câştigate”, a completat Rareş Bogdan.

Despre alegerile prezidenţiale, prim-vicepreşedintele PNL a ţinut să precizeze că decizia va veni în două săptămâni. 

”Pe calendarul firesc, săptămâna viitoare, Birou Permanent Naţional, apoi, la sfârşitul săptămânii sau în 10 zile vom avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului. Candidatul este Nicolae Ciucă”, a mai anunţat Rareş Bogdan. El a precizat: ”Partidul Naţional Liberal este obligat, şi acest lucru ne-a arătat foarte clar, inclusiv votul de acum, este obligat să aibă candidat la preşedinţia României”.

Despre discuţiile privind un candidat comun al coaliţiei PSD-PNL, Rareş Bogdan a spus: ”Vom sta de vorbă cu delicateţe, onoare şi respect cu colegii noştri de guvernare. Le vom transmite încă o dată că PNL nu părăseşte guvernarea şi continuăm actul de guvernare în beneficiul românilor, pentru atragerea de bani europeni, investiţii şi pentru creşterea economică serioasă şi nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu”.

”Sigur, că am fi foarte încântaţi ca PSD să-l susţină pe domnul general Nicolae Ciucă pentru preşedinţia României. Ar fi o chestiune firească, dar nici nu putem să le impunem social democraţilor să nu aibă candidat, dacă domniile lor doresc acest lucru”, a completat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Vucic anunță autostrada Belgrad-Vârseț la granița României. In paralel se lucrează la Timișoara-Moravița

    Serbia accelerează dezvoltarea infrastructurii rutiere și pregătește unul dintre...

    Conspirațiile din spatele penelor masive de curent din Georgia

    Serviciul de Securitate al Statului (SSS) din Georgia a...

    Articole relationate

    Categorii populare