Trădări la nivel înalt in PNL Suceava pentru înfrângerea Baronului Flutur

Prim-vicepreședintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat, miercuri, după o ședință lărgită a organizației PNL Suceava, că pierderea alegerilor în municipiul Suceava și la președinția Consiliului Județean Suceava pare să fie și rezultatul unor trădări din partea unor membri importanți din organizația liberală, transmite Monitorul de Suceava.

Balan a spus că, miercuri, la Gura Humorului s-a desfășurat o întâlnire de partid la care au participat primari, parlamentari, în care s-a încercat să fie făcută, la cald, o analiză a scorului PNL Suceava care a condus la pierderea președinției Consiliului Județean Suceava și a municipiului Suceava.

În cadrul întâlnirii, președintele Gheorghe Flutur, după o campanie electorală asiduă, și-a arătat consternarea că deși a obținut 117.000 de voturi, fiind pe locul 4 la nivel național, a pierdut președinția Consiliului Județean.

„Din discuțiile purtate, una dintre cauze a fost că la nivel de municipii, cum ar fi Rădăuți, dar în mod special Suceava, oameni importanți din PNL au vândut ca la piață susținerea candidaților noștri”, a declarat Ioan Balan.

El a spus că discuțiile s-au axat în mod special pe situația din Suceava, urmând  ca la Rădăuți să se discute situația politică locală.

În cuvântul său, vicepreședintele PNL Suceava, fostul ministru Daniel Cadariu, l-a identificat pe Ion Lungu ca fiind principalul trădător și a cerut excluderea lui din partid.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare