Trădătorii din Parlamentul canadian

Guvernul canadian condus de Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva zile, a cedat luni cererilor opoziţiei de extindere a anchetei publice asupra ingerinţelor străine după dezvăluirile referitoare la unii deputaţi sau senatori acuzaţi de trădare, notează AFP.

Comisia parlamentară care examinează aceste probleme a dezvăluit săptămâna trecută că unii aleşi au participat „voluntar sau nu” la operaţiuni de ingerinţă străină, în special divulgând secrete altor ţări.

Raportul nu dezvăluie public numele persoanelor implicate în aceste manevre, dar subliniază „deficienţe grave” în răspunsul autorităţilor de la Ottawa la aceste ameninţări, ceea ce „ar putea avea consecinţe pentru Canada timp de mulţi ani”.

„Ingerinţa este un subiect extrem de îngrijorător care trebuie luat în serios. Trebuie să-i asigurăm pe canadieni că ne protejăm democraţia”, a declarat premierul Justin Trudeau.

Acesta din urmă doreşte, aşadar, ca comisia „să poată efectua o urmărire atentă”, acceptând parţial cerinţele opoziţiei.

Partidele au cerut ca comisia de anchetă independentă să analizeze şi această chestiune a posibilelor acte de trădare şi să „dezvăluie numele deputaţilor care şi-au trădat ţara” şi care sunt citaţi în raportul său, a declarat deputatul conservator Andrew Scheer.

Considerând că acuzaţiile „sunt cu adevărat tulburătoare”, Jagmeet Singh, liderul Noului Partid Democrat (NDP) şi aliat al lui Justin Trudeau, a subliniat că poporul canadian „are dreptul de a şti”.

Chestionat în repetate rânduri, ministrul securităţii publice, Dominic LeBlanc, a refuzat, însă, să dezvăluie identitatea aleşilor menţionaţi în raport, afirmând că acest lucru „nu este legal”.

În raport, se menţionează în special finanţarea secretă a campaniilor politice şi schimbul de informaţii confidenţiale despre munca sau opiniile parlamentarilor cu agenţii ai unor servicii de informaţii străine. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pentagonul e falit din cauza războiului cu Iranul

    Pentagonul se confruntă cu o lipsă bugetară severă pe...

    Zelenski l-a schimbat pe șeful Armatei in urma protestelor de stradă

    Mihailo Drapaty, comandantul Forțelor Întrunite ale Armatei Ucrainene, va...

    Financial Times: Declinul superputerii agricole a Americii

    Statele Unite sunt pe punctul de a-și pierde poziția...

    Scandalul ia amploare la vârful armatei ucrainiene

    Forțele Armate Ucrainene se confruntă cu probleme grave de...

    Mehedințiul are spital modern

    Astăzi a avut loc conferința de presă în cadrul...

    Articole relationate

    Categorii populare