Judecătorul rețelei Coldea-Dumbravă-Ciocârlan

A apărut primul nume de judecător acuzat că ar fi parte a grupării Coldea-Dumbravă. Este vorba despre cunoscutul judecător Ovidiu Richițeanu-Năstase de la Curtea de Apel București, scrie publicația Luju.ro conform Inpolitics.

Omul de afaceri Adrian Mititelu – care a depus denunț la DNA privind implicarea rețelei Coldea-Dumbravă-Trăilă în procesele câștigate de Federația Română de Fotbal și de foștii șefi ai acesteia în legătură cu dezafilierea clubului Universitatea Craiova – dezvăluie că Ovidiu Richițeanu-Năstase ar fi fiul unei procuroare DIICOT foarte apropiată de generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI. Mititelu acuză că Richițeanu-Năstase ar fi omul serviciilor, iar decizia pe care a pronunțat-o împreună cu judecătoarea Carmen Găină, prin care foștii șefi FRF Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost achitați în cazul dezafilierii Universității Craiova, după condamnări la fond, ar fi una strâmbă, mai scrie publicația.

Judecatorii Ovidiu Richiteanu-Nastase si Mariana Constantinescu de la Curtea de Apel Bucuresti au dispus condamnarea fostului colonel SRI Daniel Dragomir la 3 ani si 10 luni inchisoare, in timp ce judecatorul Ciprian Ghita a facut opinie separata.

Daniel Dragomir a făcut numeroase dezvăluiri despre Florian Coldea si rețeaua SRI din Justiție, presă si afaceri.

In 13 mai 2020, Daniel Dragomir a acuzat implicarea SRI in dosarul sau, mai exact a adjunctului SRI, generalul Adrian Ciocirlan: “Judecatorul Richiteanu Nastase Ovidiu a fost ‘pus cu mana’ in completul din dosarul meu aflat pe rolul Curtii de apel Bucuresti. A fost apoi recompensat si a ajuns chiar sef al Sectiei I penale a Curtii, functie in care este delegat de CSM si in prezent. Un general activ din cadrul actualei conduceri a SRI ii tine lantul acestui judecator si in schimbul condamnarii mele i-a promis ca va fi promovat chiar judecator al Inaltei Curti”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Premierul polonez: Nu mai promitem nimic Ucrainei

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut delegației poloneze prezente...

    Articole relationate

    Categorii populare