spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateTelecabina de 4 milioane de euro a primarului liberal al Devei s-a...

Telecabina de 4 milioane de euro a primarului liberal al Devei s-a defectat din nou

-

- Reclama -

Telecabina de 4 milioane de euro nu a pornit nici duminică! Sute de turiști au făcut cale-ntoarsă după ce au constatat că și-au programat degeaba vizita la Cetatea din Deva. Printre aceștia se numără inclusiv turiști străini și grupuri organizate care au plătit în avans pentru a vizita acest obiectiv turistic.

- Reclama -

Telecabina, un eșec răsunător care pătează onoarea Devei

- Advertisement -

Turiști din Ungaria și din alte județe ale țării, care au venit astăzi să viziteze Cetatea Devei, au rămas cu ochii în soare. Și la propriu, și la figurat! Telecabina care trebuia să îi ducă pe cetate zăcea nemișcată pe șine, deoarece s-a defectat din nou. De la inaugurare, pe 30 martie 2024, telecabina a stat mai mult nefolosită, spre disperarea oamenilor interesați să viziteze cetatea Deva, unii sosiți chiar de la sute de kilometri distanță. Telecabina s-a defectat prima dată la nici 24 de ore de la darea în folosință.

Primarul Florin Oancea, care a girat această „investiție”, susține că nu are nicio vină și a încercat de fiecare dată să arunce responsabilitatea pe altcineva. Nu de puține ori, primarul Devei și administratorul public al orașului au dat asigurări că telecabina va funcționa fără sincope. Dar realitatea din teren arată cu totul diferit în cea mai mare parte a timpului! Aproape zilnic, autocarele și mașinile pleacă din parcare, fără ca turiștii să poată vizita unul dintre obiectivele importante ale Devei și ale județului Hunedoara.

- Advertisement -

Ce înseamnă asta? Lipsă de implicare din partea autorităților, pe timpul derulării lucrărilor la acest obiectiv, realizat și din banii de taxe ai devenilor. Înseamnă lipsă de interes pentru punerea în valoare a Cetății Deva, lipsă de viziune pe termen lung, și inexistența unui regulament de vizitare a cetății Deva, un program privind accesul în Incinta 1, de exemplu!

Cetatea este prost administrată, telecabina nu funcționează, iar Deva pierde bani și rămâne cu imaginea șifonată!

Într-o perioadă în care turismul poate reprezenta un motor economic semnificativ pentru regiune, astfel de probleme administrative și tehnice sunt de neiertat. Investiția de 4 milioane de euro în această telecabină trebuia să reprezinte un pas important pentru atragerea turiștilor, dar a devenit rapid o sursă de frustrare și dezamăgire.
Mulți turiști au spus că vor merge la Hunedoara, să viziteze Castelul Corvinilor, unde administrația locală se ocupă atât de pșromovarea monumentului, cât și de întreținerea, reabilitarea și asigurarea accesului turiștilot în cele mai sigure condiții.

Pentru moment, imaginea orașului suferă, iar turiștii, odată dezamăgiți, vor ezita să se mai întoarcă. Fiecare zi în care telecabina rămâne nefuncțională este o zi pierdută pentru Deva și pentru toți cei care ar putea beneficia de pe urma unui turism bine gestionat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img