spot_img
duminică, 21 decembrie, 2025
3.9 C
București

”Rabla pentru tractoare”, noua măsură cu care PSD sprijină fermierii : câte 20.000 de euro pentru dotarea cu utilaje agricole

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a lansat, în premieră, programul „Rabla pentru tractoare”,continuând astfel măsurile de susținere a producătorilor români și micilor fermieri. Micii fermieri vor putea primi până la 20.000 de euro, bani nerambursabili, pentru a-și achiziționa tractoare sau utilaje agricole. Scopul programului fiind acela de a ajuta fermierii români să își cumpere utilaje moderne și mai puțin poluante. 

”În premieră, finanțăm prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. Susținem producția internă de tractoare și ajutăm micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro. Bugetul alocat este de 500 milioane lei, iar mecanismul va fi unul cu minim de birocrație”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern. 

Prin acest program, micii fermieri care casează un autoturism vechi, autovehicul, tractor sau orice alt mijloc de transport, vor beneficia de un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro. Acesta poate fi utilizat pentru achiziționarea unui tractor nou, a cărui valoare nu trebuie să depășească 55.000 de euro. Obiectivul principal al programului este de a facilita accesul fermierilor la echipamente agricole moderne și mai puțin poluante, contribuind astfel la îmbunătățirea calității mediului, potrivit notei de fundamentare a Hotărârii de Guvern. 

Bugetul total alocat acestui program este de 500 milioane lei, finanțarea provenind din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Guvernul condus de Marcel Ciolacu asigură că mecanismul de implementare va fi unul cu minim de birocrație, facilitând astfel accesul rapid al beneficiarilor la fondurile disponibile.

Potrivit notei de fundamentare, programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate are ca obiective principale: îmbunătățirea calității mediului prin achiziționarea de tractoare și mașini agricole noi, mai puțin poluante, susținerea producției interne de tractoare, stimulând astfel economia locală, dar și ajutarea micilor fermieri să acceseze tehnologii agricole moderne, ceea ce va conduce la creșterea eficienței și productivității în agricultură.

Acest program se înscrie în contextul necesității integrării politicilor de mediu în elaborarea și aplicarea politicilor sectoriale și regionale. Totodată, el contribuie la fundamentarea unei strategii de dezvoltare economică durabilă a României pe termen lung, având în vedere asigurarea unui echilibru între dezvoltarea socio-economică și resursele naturale prezente și viitoare.

Programul „Rabla pentru tractoare”, lansat de guvernul Ciolacu, reprezintă un pas important spre modernizarea agriculturii românești și protejarea mediului. Prin susținerea financiară oferită și prin reducerea birocrației, acest program va facilita accesul fermierilor la echipamente agricole moderne și va stimula producția internă, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din România.

PSD propune măsuri pentru protecția produselor românești

Ministerul Agriculturii, condus de Florin Barbu, pregătește două acte normative pentru a proteja și promova produsele românești în marile magazine. Unul dintre ele prevede plafonarea adaosului comercial la produsele românești și al doilea se referă la amenzi pentru retailerii care delistează produsele românește. 

„Dacă un producător român oferă un preț mai mic decât prețul importat pentru același produs, amenda va fi de 5% pe cifra de afaceri. Este o amendă foarte mare”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Cele două acte normative vor fi puse în curând în dezbatere publică, urmând să fie adoptate în perioada următoare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare