Cosmin BĂBAN, MUȘETEȘTI, GORJ: ”Provocarea mandatului meu a fost să modernizez comuna”!

  • Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
  • Executat de Flux 24 Media Communications
  • CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Primarul localității Mușetești, Cosmin Băban, candidat PSD pentru încă un mandat în fruntea comunei, este cel care și-a asumat modernizarea comunei și a reușit acest lucru. Provocarea nu a fost una ușoară, dat fiind faptul că nevoile localității au fost foarte mari. Programul pentru 2028 este unul extrem de încărcat, dar realizabil 100%.

”Am fost alături de fiecare cetățean din comuna Mușetești, iar prin efortul depus permanent, am căutat să ridic localitatea prin fiecare sat în parte. 2024 ne găsește într-un proces profund de schimbare în bine. Într-o lume aflată în continuă schimbare, am reușit să ținem pasul dezvoltării, iar acest lucru a fost posibil unei bune colaborări pe care am avut-o cu cetățenii. Le mulțumesc tuturor cetățenilor din comuna Mușetești pentru sprijinul pe care mi l-au oferit și îi asigur că, împreună cu echipa mea, voi continua să mă implic în dezvoltarea localității noastre”, a declarat Cosmin Băban.
Printre cele mai importante obiective propuse de Cosmin Băban pentru următorii patru ani, se numără:

  • Extindere sistem de canalizare menajeră în satele Mușetești, Bârcaciu și Grui;
  • Eficientizare energetică școala generala nr 1., comuna Mușetești
  • Modernizarea drumurilor comunale și sătești;
  • Modernizare iluminat public în satele Grui, Arșeni și Stăncești;
  • Reabilitarea și modernizarea blocului din localitate;
  • Construire centru de recuperare medicală pentru persoanele vârstnice din Mușetești;
  • Înființarea unei grădinițe cu program prelumgit;
  • Înființare after school;
  • Restaurare obiectivelor bisericești din comună, etc.
  • Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
  • Executat de Flux 24 Media Communications
  • CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare