Ciucă susține că creșterea salariului minim nu a fost discutată in Coaliție

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a evidenţiat că deciziile importante, până în prezent, au fost luate în Coaliţie, el considerând că tema creşterii salariului minim brut pe economie trebuie discutată atât în alianţă, cât şi cu cei care urmează să asigure aceste salarii.

„Au fost discuţii în ultima perioadă despre creşterea salariului minim, iar Partidul Naţional Liberal a susţinut dintotdeauna şi vom susţine ca salariul minim să fie aliniat la salariul minim european. Este o preocuparea a tuturor liderilor politici, pentru că trebuie să venim în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor şi este o chestiune care ţine de tot ceea ce înseamnă empatia şi umanitatea din fiecare dintre noi pentru ca în Europa secolului 21, în anul 2024, să combatem sărăcia. Este absolut necesar ca astfel de măsuri să fie luate cu analiza cuvenită, să fie aduşi la masa dialogului şi consultaţi cei din acest cerc, să nu facem în aşa fel să nu fim în măsură să putem să susţinem o astfel decizie”, a afirmat Ciucă, joi seară, la Euronews România.

Potrivit acestuia, creşterea salariului minim vizează în mod predilect salariile din mediul privat, dar şi pe cele din sectorul bugetar.

„Este nevoie să venim să vedem care sunt toate elementele tehnice pentru a putea să asigurăm sustenabilitatea creşterii salariului minim. 6 miliarde de lei în momentul de faţă, ţinând cont de cum arată astăzi bugetul şi deficitul bugetar. (…) Trebuie discutat cu Ministerul de Finanţe, cu Ministerul Muncii, să avem toată desfăşurarea detaliată pe efectele şi implicaţiile acestei creşteri. Trebuie discutat în alianţă, dar înainte de toate trebuie discutat cu cei care urmează să asigure aceste salarii”, a adăugat Ciucă.

Preşedintele PNL a arătat că nu a participat la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit şi că nu a discutat, după această întâlnire, cu premierul Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Poți obține un credit dacă apari în Biroul de Credit? (P)

    Apariția în Biroul de Credit poate complica obținerea unui...

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare