de Adriana Stoicescu, judecător
”Bun găsit, Cocuța, bun găsit Getuța”.
Din limba română au dispărut ”Bună ziua, Bună dimineața, Bună seara”.
A rămas ”Bun găsit” (și, desigur, „salut, c..e”).
Pe orice post tv nimerești, gureșa reporteriță de teren începe transmisia cu ”bun găsit”.
Din studio, i se răspunde la fel.
Diferă doar tonul și zâmbetul.
De transmite Cocuța de la vreo paranghelie, nuntă, botez, e un „buuun găssiiit tuturor”, tot o veselie. Apoi, detalii despre meniu, rochiile ce pocnesc pe șunculițele de VIP, și, mai ales, banii cheltuiți, nu de alta dar să vadă prostimea ”bine găsită” ce înseamnă să fii, frate, bogătan.
Desigur, dacă e înmormântare, Cocuța are un ”bun găsit” stins, aproape șoptit, din respect pentru repaosat.
Totul până când în cască, probabil, i se cere un cadru mai apropiat, așa că, vrea nu vrea, Cocuța ”binegăsita” se cațără pe catafalc, doar puțin, cât să îi bage împricinatului camera în ochii închiși.
Apoi, iese Cocuța noastră afară, în țintirim, să ne arate mulțimea de oameni veniți să își ia rămas bun de la cel prea devreme plecat, la 90 de ani.
Zeci de cetățeni ce se cațără pe morminte, habarniști total cu privire la înmormântabil, dar plini de speranță că vor prinde o caserolă cu sarmale cu fir de aur și niște colivă cu cristale Swarovski.
”Binegăsita” Cocuța prinde o victimă și o interoghează dacă e sau nu tristă că a răposat personajul, dacă l-a cunoscut etc.
În general se preferă un personaj de vârstă apropiată înmormântabilului, cu dinți puțini în gură și, eventual, ușor ”formolizat”.
Sau o damă bine dospită, cu sarmale în cap și potențial turuitor.
Cetățeanul/a plânge puțintel, rostește pios niște cuvinte, cum a auzit la popa din cartier, apoi începe cursa de 100 m garduri/morminte ca să ajungă la pomană.
Transmisia se încheie brusc pentru că Getuța din studio are de anunțat cel mai ”breichinnius” din toate ”breichinniusurile” dă pă planetă, lăsând-o pe Cocuța ”binegăsita” sedusă și abandonată.
În rest, toate bune.
Să fiți bine găsiți, oriunde vă aflați!
