Premierul grec anunță că ii va cere lui Erdogan „să anuleze decizia” de a transforma în moschee fosta Biserică ortodoxă Sfântul Mântuitor din Chora de la Istanbul

Cu două zile înainte de vizita sa oficială la Ankara, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat sâmbătă că îi va cere preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan „să anuleze decizia” de a transforma în moschee fosta Biserică ortodoxă Sfântul Mântuitor din Chora de la Istanbul, relatează AFP.

Decizia de a transforma această biserică emblematică a fost luată în 2020 de Ankara, „însă faptul că implementarea ei coincide cu vizita mea, îmi va permite cu siguranţă să ridic această întrebare şi să văd dacă există posibilitatea de a inversa această decizie”, a spus Kyriakos Mitsotakis într-un interviu pentru televiziunea publică elenă AlphaTv.

Lunea trecută, primii credincioşi musulmani s-au rugat în interiorul bisericii bizantine Sfântul Mântuitor din Chora, care şi-a redeschis porţile ca moschee după patru ani de restaurare.

Preşedintele Erdogan, care a sărbătorit redeschiderea de la Ankara, a ordonat transformarea acesteia în august 2020, la o lună după redeschiderea pentru cultul musulman a vechii Bazilici Sfânta Sofia.

Ministerul grec al Afacerilor Externe a denunţat luni o „provocare” din partea Ankarei, considerând că reconversia Bisericii Sfântul Mântuitor din Chora „îi alterează caracterul şi dăunează acestui monument al patrimoniului mondial UNESCO aparţinând umanităţii”.

Pe lângă istoria sa seculară care rivalizează cu cea a Sfintei Sofia, biserica Chora este cunoscută mai ales pentru mozaicurile şi frescele sale magnifice care datează din secolul al XIV-lea, inclusiv o compoziţie monumentală a Judecăţii de Apoi.

Anunţul din 2020 a transformării sale într-o moschee a provocat îngrijorări cu privire la soarta mozaicurilor şi a frescelor clădirii, deoarece islamul interzice reprezentările figurative.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare