Natalia Intotero: Trebuie modificată legislaţia ca părinţii dependenţilor peste 18 ani să poată să îi interneze în centre de tratament antidrog

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament.

„Părinţii care au copiii peste 18 ani întâmpină mari dificultăţi să îi poată duce într-un centru pentru tratament, deoarece de la vârsta de 18 ani nu mai au putere asupra lor, să spunem aşa, o putere prin care încearcă să-i ajute, de fapt. Deci dacă (…) sesizează la 112 organele competente, vine Poliţia. Poliţia constată la faţa locului şi spune că trebuie să aştepte să se constituie echipe de specialişti, de psihiatri, care să evalueze starea tânărului respectiv. Vă daţi seama că echipa nu se constituie imediat, poate să dureze zile, o săptămână, şi în această perioadă de timp să nu mai fie relevante cumva la analize substanţele care au fost inhalate”, a spus ministrul Familiei.

Natalia Intotero a mai arătat că sunt necesare modificări şi în domeniul prevenţiei consumului de droguri, în concordanţă cu soluţiile identificate de tinerii care s-au confruntat cu această problemă.

„Trebuie modificată şi legislaţia, dar, repet, şi aceste modificări, inclusiv pe partea de prevenţie, trebuie să fie în concordanţă cu soluţiile problemelor prin care au trecut aceşti tineri care sunt alături de mine. Şi de aceea este foarte important clasa politică să asculte, să identifice problemele şi alături de cei în cauză să vină şi cu soluţii”, a punctat Intotero.

Hot this week

Topics

Mai mult

    61% din israelieni nu îl mai vor premier pe Bibi

    Aproximativ 60% dintre cetățenii israelieni nu ar dori ca...

    Olanda, campioană europeană la prelucrarea ilegală de cocaină și heroină

    Agenția Uniunii Europene pentru Droguri (EUDA) a anunțat astăzi...

    Premierul polonez: Declarațiile ucrainienilor ne provoacă furie

    Autoritățile ucrainene fac uneori declarații nerezonabile care provoacă furie,...

    Primarii liberali din Timiș vor să îl execute pe șeful PNL Timișoara

    Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui...

    Scandal cu inteligența artificială la Bruxelles și influența Siemens

    Circa patruzeci de europarlamentari de stânga și ecologiști au...

    Articole relationate

    Categorii populare