Primarul din Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu: Virgil Popescu nu a vrut să ajute orașul

Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a abordat astăzi, subiectul candidaturii lui Virgil Popescu ( PNL)  la primăria orașului și a arătat că în timpul mandatului acestuia ca ministru, Severinul a fost tratat cu neglijență.

Marius Screciu a subliniat că stagnarea în dezvoltarea rețelei de gaze din oraș se datorează, în mare parte, lipsei de implicare a lui Virgil Popescu. În calitate de ministru al Energiei, Popescu nu a intervenit pentru a accelera preluarea Mehedinți Gaz de către Romgaz, deși avea această posibilitate, compania fiind în subordinea sa, în perioada mandatului de ministru. 

Nu l-am văzut pe domnul Virgil Popescu să vină cu soluții pentru Turnu Severin atunci când era ministru. A ajutat Șimianul, foarte bine, e comună PNL, dar să vii astăzi, să spui că iubești Severinul, când tu nu ai facut nimic pentru el, mi se pare deplasat,” a declarat Marius Screciu

Primarul Severinului a mai adăugat că Popescu nu s-a implicat nici în alte proiecte importante pentru oraș, cum ar fi drumul expres Craiova-Lugoj și preluarea portului, și că, în ciuda poziției sale, nu a adus investitori sau sprijin pentru proiecte menite să dezvolte orașul.

Dacă ar fi vrut să ajute Severinul, o putea face din postura de ministru al Energiei. Nu a venit cu un investitor, nu l-am văzut bătându-se pentru drumul expres Craiova-Lugoj, nu l-am văzut ajutându-ne să preluăm portul, au fost destul de multe proiecte pentru Severin, în care domnul Virgil Popescu se putea implica. Eu sunt dezamăgit, nu am simțit că ar fi vrut să ajute Severinul și cred că ar fi putut să o facă, dar fiecare cu drumul lui!,” a mai adăugat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin

Cu toate că a eșuat lamentabil în a servi interesele orașului și ale cetățenilor săi, Virgil Popescu a anunţat că va candida pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, spunând că vrea să folosească „toată experiența acumulată ca ministru al Economiei și al Energiei, ca deputat, în slujba cetățenilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare