Proiectul Mara Nord prin care vor fi reabilitați 111 kilometri de drumuri județene in Maramureș

Echipa PNL Maramureș a demonstrat că pune dezvoltarea județului și interesul societății PE PRIMUL LOC. În acest context, a fost demarat proiectul Mara Nord prin care vor fi reabilitate 8 tronsoane de drumuri județene, mai exact 111 kilometri.

Gabriel Bogdan Ștețco, administrator public și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș, a efectuat ieri o vizită pe DJ 185 Hărnicești – Ocna Șugatag, sector de drum pe care au început deja lucrările de reabilitare și modernizare a părții carosabile. Lucrările se desfășoară pe o lungime de 6 kilometri și vor fi finalizate în vara acestui an.

S-a realizat decopertarea drumului, iar în prezent se lucrează la partea de fundații, de casetări și la toată partea ce ține de stabilizarea amplasamentului. Vom crește nivelul acestui drum cu 40 de cm și îl vom lărgi de la 5 metri jumătate la 8 metri lățime”, a transmis Gabriel Bogdan Ștețco în cadrul vizitei de ieri pe șantier.

Cele 8 tronsoane care vor fi reabilitate prin proiectul Mara Nord, în valoare de 127,5 milioane de euro, finanțat prin Programul Operațional Regional, sunt: 

– DJ 188 Bogdan Vodă – Vișeu De Jos -11,08 km;

– DJ 186 Vadu Izei – Oncești – Bârsana -13,32 km;

– DJ 109F Ocna Șugatag – Ferești – 6,1 km;

– DJ 186B Fereşti – Călineşti – Budeşti -13,85 km;

– DJ 185 Hărnicești – Ocna Șugatag – 5,86 km;

– DJ 171 Rogoz – Suciu De Sus –  limită județul Bistrița–Năsăud – 15,26 km;

– DJ 171A – Suciu De Sus – Groșii Țibleșului – 9,59 km;

– DJ 109F Rogoz – Lăpuş – Băiuţ – Cavnic – 35,89 km.

Anul acesta demarăm lucrările pe cele 8 sectoare de drumuri județene cuprinse în Mara Nord, un proiect ambițios prin care asigurăm infrastructură rutieră modernă și sigură pentru toți participanții la trafic. 

Punem în aplicare proiecte durabile și de calitate, care să răspundă nevoilor actuale și viitoare ale comunităților noastre. Împreună punem Maramureșul pe primul loc și facem din județul nostru un loc mai prosper și mai atractiv pentru toți locuitorii”, a afirmat Gabriel Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare