spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
7.1 C
București

Mișcare politică surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean Maramureș

Alegerile locale din 9 iunie aduc mișcări fără precedent pe scena politică românească. La Maramureș, în premieră pentru România, președintele Consiliului Județean Maramureș a anunțat că nu mai candidează pentru un al doilea mandat, deși ar fi favorit datorită investițiilor majore de dezvoltare pe care le-a generat.

Într-un anunț care a șocat scena politică locală, Ionel Bogdan a anunțat că a fost desemnat, cu unanimitate de voturi, candidatul PNL Maramureș pentru Primăria Baia Mare. Municipiul reședință de județ a rămas în urmă în ultimii ani, iar liberalii consideră că doar președintele Consiliului Județean Maramureș ar putea scoate orașul din criză.

În același timp, a fost anunțată persoana care va candida din partea PNL Maramureș la președinția administrației județene. Liberalii merg pe mâna unui tânăr care în ultimele luni a crescut în preferințele opiniei publice, Gabriel Bogdan Ștețco, actualmente administratorul public al județului. Acesta ar putea fi primul președinte de județ care provine din Maramureșul istoric.

Biroul Politic Județean și Colegiul Director Județean al PNL Maramureș au validat vineri, 29 martie 2024, cu unanimitate de voturi, candidaturile celor doi.

Ionel Bogdan lasă în urma sa la județ un portofoliu de proiecte de 2 miliarde de euro, din care 600 de milioane de euro contracte de finanțare deja atrase și pornește în competiția electorală cu dorința de a realiza acest lucru și la Baia Mare.

„Îmi doresc să trăim într-un oraș sigur și prosper, unde copiii noștri, noi toți, să avem toate premisele unei vieți mai bune. Unde să numărăm investiții și oportunități, nu nevoi și probleme. Băimărenii să aibă locuri de muncă bine plătite, infrastructură, facilități diverse și un nivel de trai mai ridicat! Să nu ne mai plece tinerii în alte orașe și peste hotare, ci să aibă aici, acasă, toate condițiile unui trai mai bun.
Baia Mare poate mai mult și sunt convins că, împreună cu echipa mea, cu familia care îmi este întotdeauna alături, împreună cu voi, băimărenii, vom reuși să punem Baia Mare pe primul loc!” – a declarat Ionel Bogdan, candidat la funcția de primar al Municipiului Baia Mare.

„Ca fiul al Borșei, ca om care s-a născut în Maramureșul istoric, sunt onorat și bucuros. Cu responsabilitate, voi duce mai departe viziunea de dezvoltare a președintelui Ionel Bogdan și a echipei liberale. Această viziune a scos Maramureșul din conul de umbră în care se afla, spre normalitate, spre ceea ce ne dorim cu toții.

Niciodată maramureșeanul nu a privit în urmă, ci a privit cu încredere spre viitor, spre cer și spre Dumnezeu, pentru că împreună putem să facem ceea ce trebuie, mai bine, pentru comunitate! Doamne ajută!” – a declarat Gabriel Bogdan Ștețco, candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare