Ministrul Culturii anunță demararea unui program naţional de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu şi a muzeelor în aer liber şi indemnizaţii destinate Tezaurelor Umane Vii

Guvernul a alocat, joi, printr-o ordonanţă care modifică Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, fonduri pentru demararea unui program naţional de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu şi a muzeelor în aer liber şi pentru indemnizaţii destinate Tezaurelor Umane Vii, a informat Ministerul Culturii.

Potrivit unei postări pe Facebook a ministrului Culturii, Raluca Turcan, apelul de finanţare Timbrul Monumentelor Istorice pentru anul 2024, emis de Institutul Naţional al Patrimoniului, este structurat astfel: subprogramele tematice „Case memoriale”, „Gări”, „Muzee în are liber” – monumente de arhitectură vernaculară şi subprogramele „Restaurare şi edificii de cult”.

Ministrul a adăugat că Guvernul a aprobat recunoaşterea meritelor Tezaurelor Umane Vii în domeniul culturii imateriale prin acordarea unei indemnizaţii de merit. Beneficiari sunt toţi cei care deţin titlul de Tezaur Uman Viu, au o vechime neîntreruptă în activitatea de promovare a patrimoniului cultural imaterial, deţin merite excepţionale în păstrarea, transmiterea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial, au merite excepţionale în realizarea, interpretarea ori crearea elementelor patrimoniului cultural imaterial, deţin distincţii naţionale în domeniul patrimoniului cultural imaterial.

„Acest sprijin reprezintă o modalitate de a onora şi de a salvgarda un patrimoniu imaterial valoros pentru identitatea naţională”, a subliniat Raluca Turcan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare