ARTICOL RADIO EUROPA LIBERA DE WIILIAM TOTOK:
În anul 2000 ziarul „Neue Kronstädter Zeitung” a publicat un amplu interviu cu Fritz Cloos, atunci în vîrstă de 91 de ani, intitulat „Forţa democraţiei constă în forţa personalităţii”. În calitatea sa de martor direct, Cloos rememorează o serie de evenimente ale secolului 20 şi se prezintă ca actor politic activ pentru înfăptuirea idealurilor social-democraţiei.
Faptul că a activat în tinereţe în cadrul mişcării naziste, devenind unul dintre protagoniştii principali ai propagandei naţional-socialiste în rîndurile etnicilor germani din România, supuşi, în anii 1930 şi 1940, unui proces sistematic de îndoctrinare ideologică, este descris de Cloos ca rezultatul unei orbiri de moment. Forma nazismului propagat de către Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German (NSDAP) al Grupului Etnic German din România (GEG), care între anii 1940-1944 devenise singura organizaţie politică reprezentativă a minorităţii naţionale germane, este descrisă de către Cloos drept o formaţiune mai tolerantă decît cea condusă de Hitler, lipsită de rasism şi anti-semitism. Cei care susţin contrariul, spune tot el, dau dovadă de „rea voinţă”, sunt „lipsiţi de caracter” şi de „stil”, iar, pe de altă parte, manipulează faptele istorice după bunul lor plac, în conformitate cu anumite „clişee la modă”.
Dincolo de legende biografice
Asta susţine un personaj care după înfiinţarea, în 1932, de către Fritz Fabritius a Mişcării naţional-socialiste de autoajutorare a germanilor din România (Nationalsozialistische Selbsthilfebewegung der Deutschen in Rumänien – NSDR), a preluat conducerea organizaţiei muncitoreşti (Selbsthilfe Arbeitsmannschaft – S.A.). În 1934, Cloos este numit Gaujugendführer (şef regional al tineretului), iar un an mai tîrziu liderul tineretului german din România.
Din motive tactice, Fabritius a schimbat, în 1933, denumirea partidului în Mişcare naţională de reînnoire a germanilor din România (Nationale Erneuerungsbewegung der Deutschen in Rumänien – NEDR). Un an mai tîrziu, partidul a fost interzis, ca de-altfel şi celelalte organizaţii de extremă dreapta din România.
O fracţiune radicală care s-a desprins de organizaţia lui Fabritius a înfiinţat, în 1935, Partidul Popular German din România (Deutsche Volkspartei in Rumänien – DVR), în care Fritz Cloos a jucat un rol cheie. În perioda aceasta, el a fost de cîteva ori în Germania, unde a interiorizat nu numai ideologia nazistă, dar a devenit şi colaborator al serviciului secret.
În septembrie 1940, procesul de lichidare şi unificare forţată a tuturor organizaţiilor germane din România s-a încheiat, conducerea fiind preluată de un partid totalitar unic, NSDAP al GEG, în frunte cu Führer-ul local, Andreas Schmidt (1912-1948?).
În această perioadă, Cloos face o carieră spectaculoasă, preluînd funcţii politice şi organizatorice importante în cadrul partidului NSDAP, devenind şeful organizaţiei Muncitorimea Germană din România (D.A.R. – Deutsche Arbeiterschaft Rumäniens) care avea peste 20.000 de membri.
La un miting al D.A.R. din Reşiţa, în 1944, Cloos a ţinut o cuvîntare belicoasă în care foloseşte întreaga gamă a propagandei urii, afirmînd între altele:
„O chestiune e sigură. Evreii ştiu de 2.000 de ani ce vor. În ultimele două secole s-au apropiat cu paşi mari de ţelul lor politic, preluarea conducerii lumii. Acum trebuie să decidem. Popoarele şi ţările plutocrat-democratice conduse de evrei s-au pus în slujba statului sovietic internaţionalist care în conflictul de faţă a preluat funcţia de avangardă, pretinzînd că doreşte o unificare a tuturor proletarilor din lume, promiţîndu-le salvarea. […] Evreul se află la începutul şi la sfîrşitul acestei ciume mondiale. Nu există o ţară pe globul acesta în care aceste elemente dizolvante să nu-şi fi băgat degetele murdare pentru a declanşa o revoluţie prin care să-şi impună propriile interese.”
23 august 1944
Odată cu răsturnarea dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu, dispare şi NSDAP-ul al GEG. Pentru a scăpa de arestare, unii dintre liderii organizaţiei se ascund şi pregătesc operaţiuni de „rezistenţă” împreună cu legionarii care, după înfrîngerea rebeliunii din 1941, şi-au continuat activitatea în clandestinitate.
Cu sprijinul regimului nazist, sub conducerea comandantului Legiunii, Horia Sima (1906-1993), se înfiinţează la Viena un guvern în exil, hotărît să lupte în continuare pentru „victoria finală” a lui Hitler şi pentru revenirea la putere a Gărzii de Fier în România. În acest scop se pregătesc mai multe echipe de paraşutişti care au aterizat spre sfîrşitul anului 1944 şi începutul anului 1945 în spatele frontului, avînd sarcina să pună la cale acţiuni teroriste şi de sabotaj şi să organizeze detaşamente de gherilă care să lupte contra sovieticilor.
Printre membrii acestor echipe s-au aflat şi Andreas Schmidt şi legionarul Constantin Stoicănescu. În februarie 1945, cei doi urmau să se reîntoarcă dintr-o misiune secretă din România. În timpul şederii lor clandestine în ţară s-au întîlnit şi cu Fritz Cloos. Cu această ocazie, Cloos a fost desemnat ca locţiitor al lui Schmidt „pe linia rezistenţei germane”, precum se precizează într-un document al Securităţii din 1956.
Traseul avionului, care a decolat la 9 februarie 1945 de la Oradea şi în care se aflau Schmidt şi Stoicănescu sub o identitate falsă, a fost dezvăluit sovieticilor de către un legionar, Dr. Alexandru Ţăranu din Timişoara, care acceptase să devină agent. Avionul a fost doborît , iar Stoicănescu şi Schmidt sunt arestaţi, duşi în Uniunea Sovietică şi condamnaţi. Vor muri în condiţii neelucidate.
Fritz Cloos preia practic, în această perioadă, conducerea organizatorică a etnicilor germani care sunt hotărîţi să se alăture acţiunilor de rezistenţă, întreţinînd contacte cu legionarii care puneau la cale operaţiuni secrete. În martie 1945, va fi depistat de către organele serviciilor secrete sovietice într-o casă conspirativă din Bucureşti, arestat, dus în U.R.S.S., anchetat şi condamnat la 20 de ani de închisoare.
Întoarcerea din lagăr – 1955
Dezgheţul iniţiat de liderul sovietic Nikita Sergheevici Hruşciov, după moartea lui Stalin în 1953, şi reluarea contactelor sovieto-vest-germane la nivel înalt în urma vizitei cancelarului Konrad Adenauer, în 1955, la Moscova, s-au materializat într-o înţelegere privind soarta prizonierilor germani de război, respectiv a unor condamnaţi pentru diverse delicte săvîrşite în perioada conflagraţiei mondiale. Aceştia au fost eliberaţi în cursul anului 1955 şi repatriaţi în cele două Germanii.
Unii dintre aceştia, fiind originari din România, fuseseră trimişi în ţara lor natală şi predaţi autorităţilor care nu i-au pus imediat în libertate, ci i-au internat în penitenciarul de la Gherla. Printre aceştia s-a aflat şi fostul agent S.D. şi activist GEG, Friedrich (Fritz) Sigmund Cloos.
În timpul reţinerii, Cloos a fost interogat la Gherla şi apoi la Bucureşti şi a dat declaraţii amănunţite despre persoanele care au activat în GEG, despre politicieni, despre activitatea sa ca agent al S.D. În aceste declaraţii îşi confecţionează o biografie politică inventată pe care, în linii mari, o va menţine şi o va populariza pînă la sfîrşitul vieţii sale. Între altele el a susţinut că deja din 1943 şi-a dat seama că „hitlerismul a înşelat muncitorimea”, ceea ce l-a determinat să se distanţeze de ideologia nazistă.
Ofiţerii de Securitate interesaţi de a se folosi de experienţa sa îndelungată ca lucrător S.D. caută să-l atragă pe Cloos de partea lor, convingînd-l să accepte colaborarea neoficială şi includerea sa ca agent în reţeaua lor informativă. Cloos acceptă în scris propunerea de colaborare, pecetluită într-un document olograf semnat de el pe data 1 aprilie 1956 la Gherla, în care au fost strecurate şi sintagme tipice ale limbajului securistic:
„După 23 august 1944 pînă la arestarea mea am fost locţiitorul grupurilor de ‚Rezistenţă’ din România organizată de noi conform directivelor ce le-am primit de la comandamentul hitlerist. Sunt conştient de gravitatea faptelor comise în decursul activităţii mele fapt pentru care în mod sincer sunt hotărît să mă reabilitez. […] În munca mea de colaborare cu organele de Securitate ale R.P.R. nu mă voi lăsa cuprins de anumite sentimente şi voi informa despre orice acţiune duşmănoasă, indiferent de cine ar fi dusă, fie ei rude, foştii mei subalterni sau colegi cu care am acţionat pe timpul politicii hitleriste. […] Informaţiile ce le voi obţine le voi preda organelor de securitate în scris şi semnate cu numele de Lăzărescu Ion, care este numele meu conspirativ faţă de organele de Securitate.”
La scurtă vreme după semnarea înţelegerii cu Securitatea, Cloos este pus în libertate. Odată cu eliberarea sa începe şi activitatea sa secretă intensivă de identificare şi denunţare a unui număr mare de persoane pe care le suspectează de activităţi „contrarevoluţionare”. Cloos, ca fost deţinut într-un lagăr sovietic, abuzează conştient de încrederea victimelor sale pe care le denunţă sistematic, furnizînd Securităţii toate detaliile necesare unor acţiuni operative şi represive. Pentru această muncă, Fritz Cloos este recompensat cu sume importante , obţinînd şi anumite favoruri.
La un moment dat este salvat de Securitate şi de o condamnare penală, după ce miliţia a descoperit că era implicat într-o afacere ilegală cu furnire. În urma intervenţiei Securităţii, condamnarea la închisoare este transformată într-o amendă de 2000 de lei, sumă plătită parţial de poliţia secretă printr-o „recompensă” financiară oferită agentului.
În analizele activităţii sale este descris ca „un agent sincer, verificat şi capabil să rezolve sarcinile primite” .
Poetul Oskar Pastior denunţat de Cloos
Într-adevăr, Fritz Cloos, ca fost colaborator al S.D. ştia exact ce fel de informaţii sunt importante pentru un serviciu secret, furnizînd poliţiei politice o sumedenie de date valoroase din punct de vedere operativ. În rapoartele ofiţerilor în care activitatea lui Cloos este analizată în urma unor verificări sistematice se menţionează şi contribuţiile acestuia la „rezolvarea” cu succes a unor cazuri.
Astfel, într-o adresă din 18 decembrie 1959, trimisă de Securitatea din Oraşul Stalin (precum se numea atunci oraşul Braşov) către Direcţia a II-a la Bucureşti, maiorul Ernest Deitel, care apare şi în alte numeroase dosare politice din anii 1950, reliefează aportul deosebit al lui Cloos la identificarea, arestarea şi condamnarea unor persoane. Deitel întocmeşte o listă lungă de persoane despre care agentul Cloos a furnizat informaţii utile, folosite apoi în acţiuni de reprimare.
În „referatul” de propunere de a se aproba trimiterea definitivă a agentului „Mihăilescu Gheorghe” în R.F.G. cu sarcini contrainformative, din 20 iunie 1960, semnat de şeful Direcţiei a II-a, col. I[sidor] Hollinger şi şeful serviciului, Feodor Maximenco, agentul Cloos este lăudat pentru sinceritatea sa şi capacitatea de a rezolva cu succes problemele legate de activitatea informativă. În acelaşi document se precizează şi faptul că „este ataşat şi dependent de organele de Securitate prin materialele ce le-a furnizat despre o serie de elemente de naţionalitate germană care au fost arestate şi condamnate”. Printre persoanele enumerate în acest material cuprinzător despre care agentul a furnizat aparatului represiv date utilizabile – adică „informaţii despre activitatea [lor] contrarevoluţionară” – este nominalizat şi preotul protestant din Oraşul Stalin (Braşov), Konrad Möckel (1892-1965), condamnat în fruntea unui lot de inculpaţi în cadrul aşa numitului proces „Biserica Neagră” din 1958 . Pe listă mai apare şi numele prozatorului Andreas Birkner, condamnat în cadrul unui proces răsunător, intentat unui număr de cinci scriitori germani în 1959 la Braşov.
(Sursă: ACNSAS, R 249556, f. 88.jpg)
(Sursă: ACNSAS, R 249556, f. 88.jpg)
Într-un alt document, din mai 1958, se subliniază că informaţiile furnizate de „Mihăilescu Gheorghe” („Lăzărescu Ioan”) au fost verificate de agenţii „Radu Constantin“ şi „Petre Valer“ , şi, cum se spune în altă parte, informaţiile s-au „confirmat în întregime” . Totodată, în materialele poliţiei politice se reliefează faptul că „Lăzărescu Ioan” („Mihăilescu Gheorghe”) a furnizat informaţiile operative care au dus la arestarea lui Grete Löw.
Pe lîngă personalităţile publice, amintite mai sus, lista întocmită de securişti cu „victimele” lui Cloos, cuprinde şi numele unor persoane mai puţin cunoscute ca, de pildă, Grete Löw (ortografiată şi Loew).
Aceasta era o fostă colegă de servici a poetului sibian Oskar Pastior (1927-2006).
O publicație Oskar Pastior
O publicație Oskar Pastior
Aşa ca şi alţi etnici germani din România (bărbaţi între 17 şi 45 de ani, femei între 18 şi 35 de ani), tînărul Pastior fusese deportat între 1945 şi 1949 la aşa numita muncă de reconstrucţie în U. R. S. S. Impresiile din timpul şederii într-un lagăr de muncă din Ucraina sovietică le-a descris într-un ciclu de poeme, lăsate în custodia lui Grete Löw (n. 1927), din Sibiu, în anul 1955, cînd s-a mutat la Bucureşti unde a început să studieze germanistică. Löw a arătat poeziile şi lui „Lăzărescu Ioan”, iar acesta nu a ezitat să o denunţe Securităţii.
Într-un material informativ, predat ofiţerului său de legătură, căpitanul Ion Nardin, la data de 19 martie 1959, „Lăzărescu Ioan” descrie împrejurările prin care a ajuns să afle de existenţa poeziilor lui Oskar Pastior, menţionează că Löw i-a citit cîteva texte pe care el le consideră antisovietice şi duşmănoase:
„Eu m-am interesat de acest student [adică: Pastior] şi am întrebat dacă n-are ceva scris la mînă din lucrările acestui poet. Grete Löw a adus nişte foi şi a spus:
»Aceste poezii au fost scrise de mult, după întoarcerea lui Pastior-Capesius din URSS unde el a fost la muncă de reconstrucţie.«
Poeziile citite de Löw au avut fără îndoială un caracter antisovietic.
Eu am întrebat dacă toate aceste poezii [pe care le-a] avut în mînă, au acelaş caracter?
»Nu, numai cîteva din trecut. El a scris foarte multe poezii cu caracter liric. El scrie cam mult, el e foarte productiv, dar nu toate poeziile lui Pastior Capesius sînt reuşite.«”
Ofiţerul menţionează că în urma acestor informaţii se va deschide „acţiunea de verificare” a lui Pastior . Din menţiunea securistului mai rezultă că Löw se afla deja în vizorul Securităţii din cauza unui contact cu un cetăţean străin care i-ar fi adus un „cifru pentru a coresponda cu fratele ei din Austria”.
Suspiciunile poliţiei secrete faţă de Löw s-au amplificat în urma denunţului. O încercare de racolare a eşuat. Au urmat şicane şi confiscarea textelor lui Pastior. Din cauza opoziţiei faţă de propunerea de a colabora, în 1959 Securitatea a dispus arestarea şi condamnarea lui Grete Löw la 7 ani de închisoare. După ce a fost pusă în libertate, înainte de termen, în 1961, ea a depus o cerere de emigrare în Germania.
Pentru contribuţia sa la arestarea lui Grete Löw şi pentru demascarea caracterului duşmănos al poeziilor lui Pastior, Fritz Cloos a fost recompensat cu 500 de lei plus 180 de lei pentru cheltuieli legate de deplasarea de la Braşov, unde-şi avea domiciliul, la Sibiu, unde locuia Löw.
