spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.9 C
București

PNL București îl acuză pe Nicușor Dan

PNL Bucureşti transmite, după ce primarul Capitalei, Nicuşor Dan, i-a revocat principalele atribuţii executive viceprimarului PNL Stelian Bujduveanu, că prin gestul său, Nicuşor Dan a ieşit clar din postura de independent şi manager al Primăriei Capitalei, pe care a promovat-o atât de mult, şi a intrat în rolul politicianului cu interese de partid.

”Prin gestul său, Nicuşor Dan a ieşit clar din postura de independent şi manager al Primăriei Capitalei, pe care a promovat-o atât de mult, şi a intrat în rolul politicianului cu interese de partid. Stelian Bujduveanu este viceprimarul PNL, care a avut o activitate ireproşabilă timp de patru ani la Primăria Capitalei, cu rezultate consistente, dar dintr-o dată atribuţiile i-au fost revocate. Şi asta după ce Stelian Bujduveanu a făcut propuneri pentru o mai judicioasă folosire a banilor din bugetul Capitalei”, afirmă PNL Bucureşti într-un comunicat oficial. 

Liberalii precizează că ”afirmaţia din comunicatul emis de Nicuşor Dan demonstrează încă o dată, din păcate, cât de puţin înţelege acesta importanţa lucrului în echipă, reproşând Partidului Naţional Liberal faptul că ar fi decis să formeze o altă majoritate”.

”În fapt, e vorba de efortul de a debloca bugetul Capitalei, susţinând totodată amendamente pentru îmbunătăţirea lui, amendamente ce vor fi aprobate mâine, în beneficiul bucureştenilor. Vorbim despre bani pentru termoficare şi transport public, aşa cum a solicitat PNL de mai bine de o lună de zile, şi de alte proiecte bune pentru Bucureşti, cum este străpungerea Ciurel”, arată PNL Bucureşti. 

„Este ilogic ca viceprimarul să fie simultan şi în opoziţie cu primarul general şi să lucreze în aparatul de specialitate al primarului”, spune acum Nicuşor Dan. Ar fi fost corect ca Primarul General, Nicuşor Dan, să ia decizii în funcţie de realizările lui Stelian Bujduveanu şi nu să compună o analiză politică a situaţiei din Primăria Generală. Stelian Bujduveanu a prezentat periodic opiniei publice acţiunile întreprinse în realizarea atribuţiilor sale, conştient fiind că este în slujba cetăţenilor din Bucureşti, mai spun liberalii. 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că viceprimarului PNL Stelian Bujduveanu i s-au luat atribuţiile de către Nicuşor Dan, el precizând că se pare o decizie absolut copilărească, pe principiul se iau jucăriile cuiva şi că vineri se votează bugetul Capitalei, după ce filialele PNL şi PSD Bucureşti vor analiza amendamentele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Articole relationate

    Categorii populare