Ciucă cu românii la o biserică din Madrid: Banii trimişi din diaspora în România sunt peste 100 de miliarde euro, bani cu o contribuţie uriaşă la dezvoltarea ţării

Liderul PNL Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu comunitatea de români din Madrid, sub cupola unei biserici româneşti din Spania. „Biserica este îndrumare, sprijin şi alinare, pentru românii din ţară, dar cu atât mai mult pentru cei din diaspora”, a afirmat preşedintele liberalilor. El a amintit de faptul că, în perioada în care a fost premier, a pus bazele rezolvării problemei dublei cetăţenii pentru românii din Spania şi continuă să depună eforturi, pentru a îşi respecta acest angajament până la capăt.

„Biserica este îndrumare, sprijin şi alinare – pentru românii din ţară, dar cu atât mai mult pentru cei din diaspora. Am avut parte de o seară extrem de plăcută alături de comunitatea de români din Madrid care a reunit, sub cupola unei biserici româneşti din Spania, valorile şi virtuţile neamului nostru. În ultima vizită pe care am făcut-o la Madrid acum trei săptămâni, mi-am promis că voi reveni şi voi petrece mai mult timp cu românii stabiliţi aici. Iar în aceste zile am reuşit. Am vorbit despre sprijinul pe care ei îl aşteaptă de la noi, autorităţile statului român, dar şi despre ce şi-ar dori să găsească în România când se întorc acasă. Cât am fost premier, am pus bazele rezolvării problemei dublei cetăţenii pentru românii din Spania şi continui să depun eforturi, pentru a-mi respecta acest angajament până la capăt”, a scris Nicolae Ciucă, sâmbătă pe Facebook.

Liderul PNL a adăugat că „banii trimişi din diaspora în România sunt peste 100 de miliarde euro, bani cu o contribuţie uriaşă la dezvoltarea ţării”.„Este datoria noastră să continuăm să modernizăm sectoarele-cheie, pentru ca România să fie, cu fiecare zi, mai dezvoltată, mai modernă, mai bine conectată la valorile europene”, a concluzionat Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare