spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
7.1 C
București

RFI: Raport alarmant despre fenomenul jihadist în Franţa

COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE de Matei Vişniec

Parisul evoca mai multe cazuri de militari francezi care au plecat sa lupte de partea jihadistilor
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa a fost dat publicitǎţii un nou raport parlamentar pe marginea fenomenului jihadist. Raportul este rezultatul a şase luni de anchetǎ şi preconizeazǎ adoptarea mai multor mǎsuri urgente, printre altele întǎrirea serviciilor anti-teroriste.

Franţa este confruntatǎ cu o „explozie a fenomenului jihadist” pe teritoriul ei, iatǎ una din concluziile raportului. In jur de 1700 de francezi sau de rezidenţi pe teritoriul Hexagonului sunt implicaţi în prezent în acţiuni jihadiste. Unul dintre deputaţii care a supervizat redactarea raportului, Eric Ciotti, declarǎ în Le Figaro cǎ Franţa s-a mobilizat destul de tîrziu în contextul acestui fenomen şi cǎ a pierdut astfel cîţiva ani „în lupta împotriva jihadismului”. In urmǎ cu 15 ani serviciile speciale ţineau sub supraveghere doar cîteva zeci de persoane bǎnuite de radicalizare, în timp ce în prezent ele sunt cîteva mii, fǎrǎ ca mijloacele alocate acestor misiuni sǎ fi crescut într-o proporţie corespunzǎtoare.

In ianuarie 2014, erau recenzaţi 555 de francezi atraşi de jihadism sau deja plecaţi sǎ lupte în Siria sau în Irak. In prezent numǎrul lor este de 1683. Ceea ce înseamnǎ, aratǎ Ministerul francez de interne, o creştere a numǎrului de persoane fanatizate cu peste 200 la sutǎ.

Numǎrul de francezi care luptǎ efectiv în Siria în zona numitǎ „a” este în prezent de 457, dintre care 137 sunt femei şi 80 sunt copii minori, printre aceştia 45 de fete.

In raportul evocat mai sus sunt sugerate mai multe piste pentru contracararea fenomenului jihadist, începînd cu multiplicarea efectivelor şi alocarea unui buget corespunzǎtor. Ar trebui ca internetul sǎ fie mai bine supravegheat, ca minorii sǎ fie mai bine protejaţi, ca sursele de finanţare a jihadismului sǎ fie mai bine observate. Imamii care predicǎ în moschei ar trebui pregǎtiţi în Franţa, obligaţi sǎ posede o diplomǎ universitarǎ şi sǎ treacǎ printr-o pregǎtire civicǎ. Cercetarea universitarǎ în domeniul jihadismului ar trebui stimulatǎ, pentru cǎ au apǎrut şi primii foşti jihadişti treziţi la realitate, iar mǎrturiile lor sunt importante.

Deputatul Eric Ciotti mai avertizeazǎ cǎ Franţa riscǎ sǎ aibǎ în faţa ei un „lung drum tragic” în lupta împotriva jihadismului dacǎ nu se  mobilizeazǎ repede pe plan juridic, legislativ, logistic precum şi pe alte planuri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare