Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că alegerile prezidenţiale vor avea loc în septembrie, iar cele parlamentare pe 8 decembrie.
„Acum se va vorbi de calendarul electoral. Am făcut ce e mai bine pentru ţara mea, indiferent de costuri. Am hotărât în afară de comasare şi o alianţă electorală între PSD şi PNl pentru lista de parlamentare, în septembrie să avem alegeri prezidenţiale: 1-15, 8-22 sau sfârşitul lunii septembrie va fi aleasă. 8-22 ar fi cea mai potrivită şi 8 decembrie pentru alegerile generale. Vor fi întrebări de ce se decalează. Nu văd nimic deoseobit ca predarea primerea între fostul preşedinte şi actualul preşedinte să se desfăşoare în normalitate”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament.
El a vorbit şi despre viitoarea obiective ale României şi anume intrarea cu drepturi depline în acest an în spaţiul Schengen şi ca ţara noastră să fie membră a OCDE în anul 2026.
„România a mai luat astfel de decizii în trecut. Aşa am intrat în UE şi în NATO. Avem două obiective la fel de importante, de a intra cu drepturi depline în Schengen în acest an şi în 2026 să fim membri OCDE. Nu văd nimic nedemocratic să îţi asumi nişte lucruri în primul rând bune pentru români şi pentru România. Trebuie să dezvoltăm serviciile publice, să convingem tinerii să nu mai plece din România şi ca plus valoarea plecată departe de ţara lor să se întoarcă în România. Avem un deficit egal cu investiţiile. Nu vorbim de cheltuieli pe consum. România este în direcţia corectă. Pentru a rămâne în această direcţie trebuie o asumare politică. Toată lumea a vorbit de rotaţie mai puţin de provocările pe care le avem”, a mai spus Ciolacu.
Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat, miercuri, că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie. Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a mai explicat că partidul pe care îl conduce şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale. Marcel Ciolacu a explicat că cele două partide în această variantă pot face faţă valului extremist, iar decizia comasării nu este una împotriva democraţiei, ci pentru democraţie.