Bloomberg: Fără ajutorul american, Ucraina ajunge pe mâna FMI. Majorări de taxe și reduceri de cheltuieli

Autorităţile ucrainene lucrează la un plan, care include creşterea emisiunilor locale de obligaţiuni, majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli, pentru a acoperi gaura din buget şi a beneficia în continuare de finanţare de la Fondul Monetar Internaţional, în cazul în care ajutorul american vital va rămâne blocat, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, oficialii ucraineni intenţionează să propună acest plan misiunii FMI care va veni în vizită la Kiev săptămâna următoare. Măsurile sunt destinate să asigure FMI că Ucraina poate asigura serviciul datoriei, în cazul în care aliaţii nu reuşesc să îi furnizeze ajutoare, aceasta fiind una din condiţiile prevăzute în acordul de împrumut în valoare de 15,6 miliarde de dolari încheiat cu FMI.

Sursele au precizat că o echipă de experţi FMI, în frunte cu şeful misiunii din Ucraina, Gavin Gray, va vizita Kievul în perioada 12-15 februarie, înainte de discuţiile oficiale care vor avea loc în ţara vecină Polonia. Vizita misiunii FMI are loc înainte ca instituţia financiară cu sediul la Washington să revizuiască acordul de împrumut cu Ucraina, revizuire care va începe la finele acestei luni şi ar putea conduce la deblocarea unei tranşe de 900 de milioane de dolari.

Chiar dacă Ucraina îşi îndeplineşte obligaţiunile, Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a Ucrainei cred că există riscul ca board-ul FMI să nu aprobe eliberarea următoarei tranşe dacă ajutoarele americane vor rămâne blocate, a dezvăluit un oficial ucrainean. În acest an, Kievul ar urma să primească 5,3 miliarde de dolari în cadrul programului convenit cu FMI.

Oficialul ucrainean citat de Bloomberg, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că o sursă importantă de fonduri, pentru a înlocui ajutoarele americane blocate ar urma să fie extinderea programului de emisiuni locale de obligaţiuni. Băncile ucrainene au lichidităţi şi Guvernul de la Kiev se aşteaptă ca acestea să continue să investească în obligaţiuni guvernamentale cu randamente mari. Asta ar pute aduce cel puţin cinci miliarde de dolari la buget în acest an, a estimat oficialul ucrainean. De asemenea, Guvernul de la Kiev ar putea să majoreze taxele sau să reducă cheltuielile, dacă va fi nevoie, a adăugat acelaşi oficial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare