Nicoleta Pauliuc: PNL depune un amendament pentru eliminarea impozitării cu 10 % a concediilor medicale

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunţat, luni, în cadrul unei mese rotunde, că grupul parlamentar PNL va depune în Parlament comisiile de specialitate, grupul Partidului Naţional Liberal depune un amendament pentru eliminarea impozitării cu 10 % a concediilor medicale.

”Astăzi, în Parlament şi comisiile de specialitate, Comisia de buget finanţe şi Comisia de muncă, grupul Partidului Naţional Liberal depune un amendament pentru eliminarea impozitării cu 10 % a concediilor medicale”, a spus Pauliuc în cadrul dezbaterii ”Cancerele în rândul femeilor – direcţii de acţiune pentru îmbunătăţirea prevenţiei, a diagnosticului precoce şi a accesului timpuriu la tratament”, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului.

”Nu putem accepta ca în momentul în care un pacient oncologic se îmbolnăveşte, merge la tratament, concediul medical pe care statul i-l dă pentru susţinerea ca el să meargă mai departe şi să obţină victoria cu acest diagnostic, să fie impozitat”, a precizat senatoarea PNL.

Ea a mai spus că amendamentul vizează nu numai pacientul oncologic ci şi o serie de categorii, precum ”concediul de maternitate şi risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miruță pupă inelul lui Nicușor

    Ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, i-a luat apărarea...

    Rușii au reprimat o revoltă a militarilor împotriva juntei din Niger

    Paramilitarii ruși din Corpul African au ajutat junta militară...

    Sârbii conectează Clisura Dunării cu autostrada Belgrad–Niš

    Președintele sârb, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că Coridorul...

    Coldea contraatacă

    Legenda spune că, după Florian Coldea, ștafeta de cap...

    De ce au zis islandezii NIET UE

    Adevăratul motiv pentru care islandezii au respins aderarea la...

    Partidul lui Merz vrea revenirea la cărbune

    În Germania, prețurile ridicate la gaz, dar și nivelul...

    Articole relationate

    Categorii populare