Ministru ungar la Cluj: Este foarte important ca UDMR să participe din nou la guvernare

Este foarte important ca UDMR să aibă rezultate bune la alegerile europene, locale şi parlamentare din acest an şi, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernarea de la Bucureşti – a declarat ministrul construcţiilor şi transporturilor, János Lázár, într-un interviu acordat la Cluj-Napoca portalului Maszol.ro (ediţia online a cotidianului Új Magyar Szó).

În interviul video publicat vineri, el a precizat: Budapesta nu se amestecă în modul în care maghiarii din Transilvania îşi stabilesc propriul viitor, chestiunea ţine de maghiarii care trăiesc acolo, ci îşi oferă doar ajutorul.

„Maghiarii trebuie să îşi dea seama că noi nu putem vota în locul lor. Nu pot să o facă nici politicienii UDMR, fiecare dispune de un vot, aşadar toţi cei care vor să îşi apere interesele naţionale trebuie să se prezinte la vot şi să-şi facă alegerea” – a spus ministrul.

El a declarat: ştie din experienţă că se poate conta pe luciditatea UDMR, pe capacitatea sa de negociere, pe priceperea şi înţelepciunea politicienilor săi, uniunea – şi în special preşedintele Hunor Kelemen – este respectată şi de elita politică românească.

„În ultimii 15 ani, maghiarii din Transilvania au produs o nouă generaţie de lideri politici care au autoritate şi prestigiu, inclusiv liderii locali, primarii, deputaţii, senatorii, membrii guvernului, o generaţie care are locul, rolul şi importanţa ei în politica românească” – a declarat János Lázár.

El a precizat că, deşi nu mai fac parte din aceeaşi familie de partide, Fidesz caută să aibă relaţii echilibrate cu UDMR, bazate pe respect şi apreciere reciprocă, şi se fereşte să se amestece în treburile UDMR sau în politica maghiară din Transilvania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare