Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat un acord prin care să se pună capăt „de îndată” acţiunilor de protest

Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat vineri, la Palatul Victoria, un acord prin care să se pună capăt „de îndată” acţiunilor de protest.

Documentul prevede înfiinţarea unui Comitet interministerial care să găsească cele mai bune soluţii pentru rezolvarea revendicărilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul i-a invitat pe reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor, care protestează la Afumaţi, la o nouă rundă de discuţii, la sediul Guvernului.

„Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu, să se constituie un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru revendicările protestatarilor. Comitetul va fi format din reprezentanţi ai ministerelor de resort şi ai fermierilor şi transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, şi să gestioneze problemele semnalate. Speţele concrete care privesc un singur domeniu vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social. Scopul Comitetului este soluţionarea revendicărilor agricultorilor şi transportatorilor şi redactarea unor propuneri de soluţii concrete pentru sectoarele economice în discuţie”, se arată în comunicat.

În baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de către şeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Daniel Botănoiu, reprezentanţii protestatarilor vor încheia acţiunile de protest atât în Capitală, cât şi în teritoriu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Conferința Ortopezilor și Traumatologilor din Oltenia – SOTO 2026

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Toate țările din Asia de Sud-Est vor petrol și gaze din Rusia

    Aproape toate țările din Asia de Sud-Est sunt interesate...

    Rareș Bogdan: Cel mai fascinant, dar și mai frustrant proiect de pe planetă

    Leoaica Europa. Cel mai fascinant, dar și mai frustrant...

    Adrian Năstase: Titulescu și USR

    Ați remarcat, fără indoială, că prioritatea absolută a MAE,...

    Singurul van Gogh din România

    Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața...

    Articole relationate

    Categorii populare