Și noul guvern de la Varșovia cere despăgubiri de la Germania pentru atrocitățile naziștilor

Şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a reclamat marţi „despăgubiri financiare” din partea Berlinului pentru atrocităţile naziştilor, reluând astfel cererile de reparaţii formulate de guvernul anterior de la Varşovia, notează AFP.

Sikorski, aflat în funcţie de la jumătatea lui decembrie în noul guvern polonez pro-european, a efectuat prima sa vizită la Berlin de la preluarea mandatului pentru a se întâlni cu omoloaga sa, Annalena Baerbock.

Intervievat de televiziunea germană Welt TV după întâlnirea sa cu Annalena Baerbock pe tema despăgubirilor cerute de precedentul guvern naţionalist conservator pentru ororile comise de nazişti, Sikorski a ţinut să sublinieze: „ceea ce a făcut Germania Poloniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost teribil şi crud”.

Ar fi util ca Germania „să găsească o modalitate creativă de a exprima această suferinţă, de a-şi exprima regretul şi de a face ceva bun pentru persoanele care au supravieţuit acelei perioade”, a adăugat el.

„Şi această reflecţie etică asupra trecutului ar urma să se traducă apoi printr-o compensaţie financiară”, a continuat ministrul polonez. El nu a precizat cuantumul acestei despăgubiri.

Chestiunea despăgubirilor a afectat relaţiile deja foarte tensionate dintre Berlin şi precedentul guvern naţionalist conservator polonez, care a evaluat la o mie trei sute de miliarde de euro suma cerută Germaniei.

Germania consideră că Polonia a renunţat la reparaţiile de război în 1953 şi a confirmat această renunţare în mai multe rânduri. Berlin a opus aceleaşi argumente cererilor de reparaţii ridicate în trecut de Grecia şi Italia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare