spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Europarlamentarul Vlad Nistor: O pace durabilă nu poate exista atâta timp cât Hamas și alte grupări teroriste deturnează cauza palestiniană și amenință existența Israelului; de asemenea, PE este alături de poporul palestinian și va continua să o facă, lucrând în mod activ pentru realizarea unui acord ce va permite coabitarea celor două popoare pe același teritoriu, în pace, așa cum este stabilită în formula celor două state

Poziția Grupului PPE susține necesitatea pauzelor umanitare regulate pentru a asigura distribuirea alimentelor și a altor provizii necesare în toată Fâșia Gaza. În acest scop, ar trebui deschise alte puncte de trecere a frontierei din Israel pentru a se asigura că aprovizionarea ajunge în toate părțile Fâșiei Gaza.

„După eliminarea controlului Hamas asupra Gaza, noi, ca europeni – de preferință în coordonare cu Statele Unite – trebuie să lucrăm pentru a stabili un mandat solid în cadrul Națiunilor Unite – pentru Gaza – unde o prezență internațională puternică va oferi mai întâi un flux constant de ajutor umanitar și mai apoi  reconstrucția Fâșiei Gaza, asigurându-se, în același timp, că nicio amenințare teroristă împotriva Israelului nu continuă. Acest lucru trebuie să conducă apoi la un proces de pace, în care vor avea loc alegeri și negocieri ce vor asigura o pacificare a conflictului”, a declarat Michael Gahler, purtătorul de cuvânt al Grupului PPE în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET).

„Cu toții am condamnat atacul Hamas împotriva Israel, uciderea și luarea de ostatici a civililor nevinovați. În același timp, suntem conștienți de suferința civililor palestinieni, a victimelor și a scuturilor umane ale Hamas. Continuăm să cerem eliberarea necondiționată a ostaticilor israelieni. Dar, vedem, de asemenea, nevoia urgentă de pauze umanitare regulate pentru a oferi populației civile nevinovate provizii esențiale de alimente și medicamente”, subliniază europarlamentarul Antonio López-Istúriz White, președintele delegației pentru relațiile cu Israelul.

Eurodeputatul român Vlad Nistor, membru PPE, în calitatea sa de membru al Comisiei de Afaceri Externe (AFET), al Subcomisiei pentru Securitate și Apărare (SEDE) și al Subcomisiei pentru Drepturile Omului (DROI), a fost parte a delegației subcomisiei SEDE a Parlamentului European ce a efectuat o misiune în Israel și în Teritoriile Palestiniene ocupate în decembrie 2023.

Profesorul Nistor a declarat că o pace durabilă nu poate exista atâta timp cât Hamas și alte grupări teroriste deturnează cauza palestiniană și amenință existența Israelului; de asemenea, PE este alături de poporul palestinian și va continua să o facă, lucrând în mod activ pentru realizarea unui acord ce va permite coabitarea celor două popoare pe același teritoriu, în pace, așa cum este stabilită în formula celor două state. Domnul Nistor a adăugat că viziunea Parlamentului European, exprimată constant, este soluția celor două state, pe granițele din 1967, cu Ierusalimul drept capitală a ambelor entități învecinate: un stat al Israelului, sigur și protejat, și un stat palestinian independent, democratic și viabil, ce pot conviețui în pace și siguranță.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare