Sorin Lavric (AUR):Activiștii LGBT s-au obișnuit ca orice inițiativă a lor, oricît de obraznică și de nefirească ar fi sub unghiul moralei colective, să fie întîmpinată cu o toleranță mergînd pînă la timiditate lașă. Dar iată că acum acești cverulenți (certăreți) LGBT, au fost trași de urechi tocmai de instituția de la care așteptau un ajutor necondiționat

Ca unul care am pledat pentru desființarea CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), pe care îl consider o instituție de cenzură, nu credeam ca vreodată să fiu de acord cu o decizie luată de membrii ei. Este vorba de hotărîrea prin care se dă câștig de cauză directorului tipografiei din București, cel care a refuzat să tipărească 500 de afișe în al căror conținut se făcea reclamă unui marș LGBT. Colegiul CNCD și-a motivat decizia invocînd libertatea de conștiință. Dacă de fiecare dată cînd iau o hotărîre, cei din CNCD și-ar sprijini argumentația pe libertatea de expresie și de conștiință, atunci nu aș mai fi atît de înverșunat în dorința de a-i desființa, declară senatorul AUR Sorin Lavric.

Activiștii LGBT s-au obișnuit ca orice inițiativă a lor, oricît de obraznică și de nefirească ar fi sub unghiul moralei colective, să fie întîmpinată cu o toleranță mergînd pînă la timiditate lașă. Dar iată că acum acești cverulenți (certăreți) LGBT, au fost trași de urechi tocmai de instituția de la care așteptau un ajutor necondiționat. În mod neașteptat, CNCD a fost de partea normalității. Le doresc membrilor din colegiul CNCD ca discernămîntul lor să nu cedeze în fața aberațiilor ideologice, mai spune Lavric. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare